Vis de adolescență, între pensule și matematici

Abia o observi, în toată agitația de la festivalurile de tip distracție populară, unde lumea multă își strigă ”reclamele” în gura mare, ca să vândă fiecare ce a înșirat, cu sau fără legătură cu tematica manifestării, pe tarabă. Loredana Buliga e un copil cuminte, timid, delicat și cu un bun-simț care contrastează net cu metodele robuste ale comercianților de mărunțișuri ciudate, botezate pompos ”artizanat”, care mișună în jur. Te privește cu speranța că vei înțelege, vei prețui și poate îți vei dori ceva din rodul trudei și pasiunii sale: tablourile și icoanele migălite îndelung în tușe fine, pe care ea le expune cu drag...

Talent descoperit la 3 ani

Loredana Buliga este un copil obișnuit și vine din Horodnic de Sus. Are 14 ani acum și poartă cu o eleganță aparte costumul popular al străbunilor.

Lucrările ei par rezultatul muncii unui pictor cu ani de experiență, nu ale unei copile. Spre asta te duce cu gândul siguranța liniilor, armonia proporțiilor și cultul detaliilor pe care le poți regăsi în fiecare lucrare a fetiței.

Loredana recunoaște că are ”ceva experiență”. De fapt, a adunat aproape atât de mulți ani de pictură câți are și de viață. Nu poate spune când s-a apucat de pictat, pentru că nu-și mai amintește. Are impresia că a făcut asta mereu, încă de când a început să vadă lumea din jurul ei cu ochii pruncului abia ridicat pe piciorușe. Și nu e nici o exagerare aici, ne spune mama Loredanei, Angelica Buliga: ”I-a plăcut să mâzgălească hârtii de când era foarte micuță, dar nu i-am dat importanță, doar știți că așa fac mulți copii. Pe la 3 ani, însă, am observat întâmplător că fetița ar putea avea talent la desen. A luat o felicitare pe care a găsit-o prin casă și pur și simplu a reprodus desenul exact, fără ajutorul nimănui. Am fost uimiți, era vorba de un copil care nu învățase nici să scrie, habar nu avea ce e aceea desen și nu văzuse asta la nimeni, pentru că noi nu am avut pe nimeni cu așa talent sau preocupări în familie. Acum îmi pare rău că nu am păstrat peste ani prima ei lucrare, că nu i-am dat destulă importanță, ca să aibă și ea o amintire dacă o fi să își ducă talentul mai departe”...

Rătăcită în lumea banală

Loredana a continuat să deseneze, apoi să picteze, iar asta a devenit o mare pasiune. Nu o pasiune cu grijă îndrumată și cultivată, pentru că, din păcate, lumea din jur nu o consideră excepțională și talentată, ci poate doar o fetiță mai ciudată. ”N-am făcut cursuri de pictură și nu știu dacă voi putea face. La școală nu prea facem așa ceva și nu mă bagă nimeni în seamă pentru că aș avea talent. Asta nu prea contează... Poate mai mult contează acolo faptul că îmi place mult matematica. Așa că pictez de una singură. Mai particip la Clubul Copiilor la concursuri, dar nu mă îndrumă nimeni, mă descurc cum pot. Și uneori nu e simplu. Câteodată mă simt nedreptățită, pentru că știu bine când greșesc și când sunt mai bună decât alții, dar nu întotdeauna e importantă lucrarea de valoare”, ne-a spus timid mica pictoriță.

Cât despre posibilitatea de a-și valorifica deplin talentul cândva și de a-l transforma chiar într-un mijloc de trai, adolescenta spune încă de pe acum că este greu de crezut să se întâmple așa: ”În general, lumea la noi nu e sensibilă la lucrul făcut cu grijă și migală. Mulți habar nu au câtă muncă e necesară ca să faci așa ceva, nici nu le pasă de asta și tratează un tablou sau o icoană ca pe o marfă obișnuită, pentru care te tocmești ca la piață. Știu că în alte țări sunt elevi și studenți care își fac banii de studii din arta lor, dar la noi, dacă îi ceri cuiva, să zicem, doar o sută de euro pe un tablou la care ai muncit câteva luni, te acuză că nu-ți știi lungul nasului și te tratează de parcă ai cerși banii lui. Poate de asta îmi este și greu să mă despart de tablourile mele, când știu că nu le poate iubi și prețui un eventual cumpărător”.

Cariera, sub semnul întrebării

Loredana pictează în continuare, cu la fel de multă dragoste, peisaje, icoane, flori sau personaje din desene animate. Iubește toate culorile și îi place să se joace combinându-le, dar adoră cu adevărat numai albastrul, pentru că ”e asemeni cerului și te face să simți că zbori liber”.

Deși e la vârsta când trebuie să se gândească serios ce drum va alege în viață din punct de vedere profesional, Loredanei îi este greu să se decidă dacă va urma calea matematicii sau pe cea a picturii. Oricum, copilei îi este clar de pe acum că șansele ei de a obține confortul material în țară sunt infime, așa că se gândește și ea, ca mai toți adolescenții din generația sa, să-și caute drumul în carieră în străinătate. Poate că acolo, printre alți oameni și față în față cu o altă mentalitate, cele două mari pasiuni ale fetiței din Horodnic vor putea fi chiar îmbinate cândva...