FATA DIN ZLATAUST

Urmărind ca de obicei regulat mass-media, am fost plăcut surprins să întălnesc o informaţie de suflet, că zilele trecute s-a desfăşurat la Iaşi Festivalul Internaţional „Al.O.Teodoreanu”,cunoscutul fiu al Dorohoiului-PASTOREL, organizat sub auspicele  Festivalului Internaţiomal al Educaţiei-FIE, fapt care în  sine mă duce direct la fratele său romancierul Ionel Teodoreanu, autorul cărţii, „FATA DIN ZLATAUST” şi la...STRADA ZLATAUST din Iaşi unde am locuit în anii mei de studii o perioadă de timp.

Spre aduceri aminte readau în mare câteva crâmpeie...

Iată-mă de data aceasta în cunoscutul cartier al Iaşului de azi, Cantemir. O adevărată ploaie, un potop. Ca şi alţii mă pripesc şi eu între pereţii unor bărăci improvizate pline cu fel de fel de mărunţişuri şi altele aşa zise „noutăţi” cu adevărat arhaice căutate de mulţi ocazionali, colecţionari dar şi de curioşi, amatori de chilipiruri. După ploaia devastatoare şi în aşteptarea ca apele să se mai retragă, dând să plec, mi-am dat seama că una din masardele din apropiere era plină cu cărţi, un adevărat arsenal cu titluri şi nume sonore, fel de fel de cărţi, enciclopedii, reviste străine şi chiar manuale şcolare mult căutate. Intr-un cuvânt aveai nevoie de zile să le răsfoieşti! Pentru a fi mai concret şi înţeles erau şi multe cărti pe care în anii liceului le-am citit la lumina lâmpii de gaz şi sub paravanul plapomei spre a nu fi observate de părinţi...

Ploaia şi furtuna au lăsat aici urme adânci, unde multe din cărţile îmbăcsite ale rafturilor improvizate se găseau aruncate vraişte pe podeua destul de umezită. Vănzătorul în vervă se silea să le culeagă cu repeziciune, dar şi cu multă migală. Sărindu-i în ajutor, ca şi alţi probabili obişnuiţi a unor astfel de anticariate ambulate de ocazie, ridicând şi tot sortând  spre uscare m-am trezit în mână cu un titlu cunoscut mie din mai multe ipostaze. Cartea “Fata din Zlataust”…

Cartea în sine mă duce cu ani în urmă, atât ca cititor al cărţilor aşa zise interzise vremurilor respective, dar şi ca fost “locatar” a străzii din timpul studiilor mele ieşene când locuiam în “gazdă” la o familie bine cunoscută a Iaşului de atunci, Affelbaum, oameni de o intelectualitate a parte, contemporani cu bunicul lui Ionel Teodoreanu, în speţa Alex. T.Ionescu, fost ţaran de prin Neamţ şi unde din povestirile lor aflam; că trecând prin Dorohoi, la Iaşi au ajuns oameni mari, consilieri, primar, avocaţi.

Casa unde locuiam era vecină cu “casa bunicilor” lui Ionel Teodoreanu de la numărul 7 autorul cărţii, “Fata din Zlataust”, ea rămănând neuitată în sufletul lui. “Mărunţică, văruită în alb, gard în gard cu numărul 7A despărţită printr-un zaplaz, “căsuţa bunicilor” ascunsă după un pâlc de vişeni sălbătăciţi, amândouă în propietatea familiei, lăsate cu timpul anapoda pe seama vântului şi a paraginii de chiriaşi negospodari şi chiar grăbiţi”.

Strada umilă şi neştiută, o adevărată uliţă de margine de târg, era firavă, pustnică şi goală şi totuşi vizitată de elevi, numeroşi turişti dornici să păşească pe “Uliţa Copilăriei” sau pe “Strada Zlataust” unde ochii lor emoţionaţi mai întâlneau câteva căsuţe tupilate şi izolate cu adevărate grădiniţe de flori mirositoare sădite chiar de mâinile bunicilor.

Multe am aflat din istorisirile familiei Afelbaum, că “în vremurile mai îndepărtate în fiecare seară venea schiopătând un moşneguţ ghebos aprinzând singurul felinar existent la intrarea în strada sau mai sus vorbindu-ne de Biserica Sfântul Ioan Zlataust unde se găseşte mormântul lui Barbu Lăutaru de la numarul 9 …

Era prin primii ani ai studiilor mele. Cred că prin 1954-1955. Nu pot uita această stradă cu adevărat domnească, plină de pelerini dornici să păşească pe “Strada Zlataust”, unde eu probabil copilul încă necopt, trâind mai mult din amintirile şi povestirile iluştrilor mei amfiatroni, Affelbaum, în fiecare zi în zori fugeam cu geanta în spinare, până în strada Ghica Vodă unde făceam dreapta să prind un loc pe ultima scara  a tranvaiului din staţia străzii Elena Doamnă, exact unde era pe vremuri, Spitalul Israilit…

Anii studenţiei mele s-au rezumat, ecluzând primitivele căminuri studenţeşti ai acelor ani, şi la alte locaţii particulare unde în iernile cu pricina, predominau vestitele sobe de tablă sau cele din teracotă alimentate cu lemne. Aşa se face că în anii iernilor geroase în afara  cuverturilor groase de iarnă trimise de părinţi noştrii grijulii, lucrul esenţial era procurarea lemnelor în special gata tăiate.

Te sculai într-o duminică cu noaptea în cap să prinzi un ţaran la barierile Iaşului, fie în Păcurari sau la…Podul Bucşinescu, loc cunoscut de mine ca în palmă, locul încheia doar înfundătura străzii Zlataust. Vorba cântecului “Lume lume” dar şi certuri care creiau “caz de necaz” în aceste adevarate talciocuri duminicale, matinale. Aşa se face că vrând-nevrând, fără să-mi dau seama şi chiar necunoscând-o am ajuns în “mare” conflict cu…Duduia Otilia în persoană. Da! Cu marea poetă a Iaşului, cu autoarea lui: “A murit Luchi”, “Lumini şi Umbre”, “Unde-s ochelarii “şi altele. Cu Otilia Cazimir, supranumită, “poeta sufletelor simple”, prietena de suflet a lui Topârceanu. Strada Bucşinescu luând numele mai târziu de strada Otilia Cazimir, ea locuind la numărul 4…

Astăzi în locul vechilor zidiri se ridică clădiri moderne, înalte cu acoperişuri parcă din tablă roşie, ondulate. blocul turn cu vre-o 15 etaje a noi Universităţi şi blocul cu 4 etaje. Răspunzând noilor cerinţe, locul, cartierul se va primeni. Işi schimbă complect înfăţişarea, iar romanticul Zlataust al Teodorenilor sau al duduii Otilia va rămâne cu adevărat doar o…legendă vie, iar eu parcă mă tem să nu spulber imaginea de ansamblu pe care mi-am făurit-o în minte despre casa în care şi-a făcut veacul Delia, personajul gingaş din…“Fata din Zlataust”…

de Iosef-Ioju Haimovici