Luni dimineaţă, la sediul Primăriei Suceava a fost semnat contractul de salubrizare al municipiului pentru următorii şapte ani.
Noul titular de contract, desemnat în urma unei licitaţii demarate cu aproximativ trei ani în urmă, este firma Diasil Service Suceava, condusă de către Anton Curelaru.
Firma Diasil a fost desemnată câştigătoare a licitaţiei ca urmare a faptului că Rosal a venit cu o ofertă în care numărul de utilaje puse la dispoziţie nu a corespuns cu cerinţele municipalităţii sucevene, nefiind acceptate la deszăpeziri o parte din utilajele de vară, pe care Rosal le dota cu plug, încadrându-le şi la cele de iarnă.
Contestaţia depusă de Rosal a fost respinsă de către Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, care a impus continuarea procedurilor de atribuire a contractului.
„Contractul de salubrizare a fost semnat, pentru a le da posibilitatea celor de la Diasil să se aprovizioneze cu material antiderapant pentru perioada de îngheţ şi ninsori, dar să se şi pregătească să preia activităţile de curăţenie stradală. Săptămâna aceasta se va stabili exact cum va fi preluat acest serviciu de la Rosal şi strategia care se va aplica la nivelul întregului oraş”, a declarat primarul Sucevei, Ion Lungu.
Lupta pentru contractul de salubrizare al Sucevei, în valoare de 5,5 milioane de euro, nu este încă finalizată definitiv, până când nu se vor pronunţa şi instanţele, decizia CNSC fiind atacată la Curtea de Apel. Tocmai de aceea, cei de la Diasil au venit la primărie cu o adresă legalizată notarial, prin care spun că nu au nici un fel de pretenţii de a fi despăgubiţi pentru cheltuielile făcute prin preluarea acestui contract în caz de instanţele nu le dau lor câştig de cauză.
Miercuri va fi ultima zi în care firma de salubrizare Rosal se va mai ocupa de curăţenia stradală din Suceava, de joi urmând ca această activitate să fie preluată de către Diasil.
Cei de la Rosal, care au măturat străzile Sucevei în ultimii zece ani, consideră însă că întreruperea activităţii de salubrizare stradală este doar una temporară.
„Aşteptăm decizia Curţii de Apel pentru a reveni la treabă. Suntem convinşi că se va face dreptate”, a declarat Adrian Niculescu, directorul Rosal Suceava.
Un prim efect al încetării contractului cu Rosal, începând de joi, va fi cel de trimitere în şomaj a 62 de angajaţi ai firmei de salubrizare.
Valoarea anuală a contractului este de 3.463.560 lei fără TVA, iar pentru întreaga perioadă contractuală, de şapte ani, valoarea este de 24.244.920 lei fără TVA.