Poliţiştii suceveni, cu sprijinul financiar al unei fundaţii care luptă pentru protecţia animalelor, au dus aproape de final un proiect prin care 4.600 de plăcuţe reflectorizante pentru atelaje hipo vor fi împărţite pe raza judeţului.
Subcomisarul Ionuţ Epureanu, coordonatorul Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava, a precizat că din stocul de 4.600 de plăcuţe reflectorizante în jur de 4.200 au ajuns deja la posesorii de atelaje hipo, în urma acţiunilor organizate în intervalul septembrie 2013 - septembrie 2014.
Informaţiile au fost prezentate în cadrul unei conferinţe de presă organizate la începutul acestei săptămâni, la care a participat şi unul dintre reprezentanţii fundaţiei britanice Spana, Brian Douglas, care s-a implicat în acest proiect.
Ionuţ Epureanu a spus că din datele pe care le deţine în judeţ sunt în jur de 12.000 de atelaje hipo înregistrate la primării.
Conform statisticilor prezentate de Epureanu, în intervalul septembrie 2013 - septembrie 2014, în judeţ au fost înregistrate 78 de accidente cu implicarea căruţaşilor, soldate cu zece morţi, în timp ce în perioada anterioară, septembrie 2012 - septembrie 2013 au avut loc 61 de accidente, soldate cu 12 morţi în rândul căruţaşilor. Aşadar, au fost mai multe accidente, dar mai puţini căruţaşi decedaţi.
Poliţia a făcut o analiză şi privind luna septembrie, cea în care de regulă pe drumurile publice din judeţ circulă cele mai multe căruţe, fiind o perioadă de recoltare a culturilor agricole. În septembrie 2013 s-au înregistrat şapte accidente grave cu implicarea căruţaşilor, soldate cu un mort şi cinci răniţi grav, în timp ce în septembrie 2014 au avut loc şase accidente, fără nici un decedat şi cu doar doi răniţi grav. Principala cauză a accidentelor provocate de căruţaşi este legată de manevrele neregulamentare efectuate în trafic, de regulă neacordarea de prioritate în intersecţii ori la schimbarea direcţiei de mers, după care urmează accidentele produse din cauza lipsei elementelor reflectorizante.