Un tânăr şi o tânără în vârstă de 18 ani, aflaţi la volanul unor maşini, au provocat accidente rutiere la finele săptămânii trecute în urma unor erori comise pe fondul lipsei de experienţă în condus. Evenimentele rutiere au avut loc sâmbătă şi s-au soldat cu două victime.
Un prim accident s-a înregistrat în jurul orei 12.10, pe un drum comunal neclasificat din satul Zahareşti, comuna Stroieşti. Un tânăr de 18 ani, Gabriel P., localnic, conducea un autoturism Hyundai Lantra, iar la un moment dat a pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare şi s-a izbit cu maşina de un copac. În urma accidentului rutier a rezultat rănirea unei femei în vârstă de 49 de ani, localnică, pasageră în autoturism.
„Şoferul a pierdut controlul asupra direcţiei de mers din cauza carosabilului acoperit cu pietriş şi a lipsei de experienţă în conducere”, se arată într-un comunicat al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Suceava.
Tânărul şofer a scăpat fără leziuni şi nu era băut.
Sâmbătă după-amiază, în jurul orei 16.00, o tânără în vârstă de 18 ani a provocat un accident rutier la Vatra Dornei.
Din ancheta poliţiei rezultă că Bianca B., în vârstă de 18 ani, din Vatra Dornei, aflată la volanul unui VW Bora, a intrat în sensul giratoriu situat la intersecţia străzilor 22 Decembrie cu str. Schitului şi Podu Verde, unde, din cauza neatenţiei, a lovit o bicicletă condusă de un localnic în vârstă de 55 de ani, care a fost proiectat pe carosabil şi a suferit leziuni grave.
Cei doi au fost verificaţi cu aparatul etilotest, rezultând că tânăra de 18 ani nu era băută, în timp ce biciclistul avea o concentraţie de 0,96 miligrame per litru alcool pur în aerul expirat.
Din păcate, în ultima perioadă de timp s-au înregistrat mai multe accidente rutiere grave produse de şoferi foarte tineri, care îşi obţinuseră de puţin timp permisele de conducere. O parte dintre accidente s-au soldat cu răniţi grav sau persoane decedate, cea mai mare tragedie fiind un accident produs tot la Vatra Dornei. La finele lunii august, o tânără în vârstă de 18 ani a murit în urma unui accident provocat de un conducător auto de aceeaşi vârstă.