Mai multe primării sucevene au rămas fără bani pentru plata indemnizaţiilor persoanelor cu handicap şi a însoţitorilor acestora.
Printre unităţile administrativ teritoriale aflate într-o astfel de situaţie se numără cele din Adâncata, Bosanci, Dolhasca, Dumbrăveni, Vadu Moldovei şi Vicovu de Sus.
Primarul comunei Adâncata, Viorel Cucu, a afirmat că în evidenţele instituţiei sunt 25 de persoane cu handicap, iar restanţele financiare înregistrate faţă de acestea şi de însoţitorii lor sunt de aproape două luni.
El a precizat că Primăria nu dispune de fonduri pentru achitarea datoriilor şi că finanţarea trebuie să provină de la Ministerul Muncii.
Viorel Cucu a menţionat că pentru acoperirea restanţelor şi a plăţilor necesare până la sfârşitul anului, administraţia locală are nevoie de 70.000 de lei.
( 5 oct 2014, 10:59:53