Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor (CNSC) a respins contestaţia depusă de firma de salubrizare Rosal, referitor la rezultatul licitaţiei de salubrizare a municipiului Suceava pentru o perioadă de şapte ani.
Practic, astfel a fost reconfirmată decizia municipalităţii sucevene, de a atribui firmei Diasil contractul de salubrizare.
Numai că acest contract nu va fi semnat curând.
„Aşteptăm să vină oficial răspunsul CNSC, nu ne grăbim să punem în aplicare decizia, să nu păţim ca la străzi, dacă se atacă hotărârea la Curtea de Apel.
Primăria a respectat toate regulile licitaţiilor, aşteptăm acum să vedem cum se pronunţă ultima instanţă, Curtea de Apel, înainte de a semna un nou contract”, a declarat şeful municipalităţii sucevene, Ion Lungu.
Practic, după ce s-a „fript” în cazul atribuirii contractului de modernizare a zece străzi, pe fonduri europene, decizia CNSC fiind desfiinţată de verdictul dat de Curtea de Apel, contractul semnat cu firma dată câştigătoare de CNSC (Geprocon Iaşi) fiind anulat, pentru a se semna alt contract, cu Victor Construct Botoşani, municipalitatea suceveană „suflă şi-n iaurt”.
Astfel, decizia CNSC, care îi obligă să continue procedura de atribuire a serviciului de salubrizare, va fi ignorată o perioadă, pentru a se vedea dacă cei de la Rosal nu vor recurge la ultima cale de atac – Curtea de Apel.
„Cu siguranţă ne vom adresa Curţii de Apel. La licitaţia anterioară tot aşa s-a întâmplat, am fost descalificaţi, pentru ca în instanţe să se constate că oferta noastră era valabilă şi că licitaţia trebuie să fie reluată. Suntem încrezători că şi acum ni se va da dreptate”, a declarat directorul Rosal Suceava, Adrian Niculescu.
În aceste condiţii, până când instanţele se vor pronunţa în acest caz, dând un verdict final, activitatea de salubrizare a municipiului va fi prestată în continuare tot de Rosal.
Lupta pentru atribuirea acestui contract este aprigă pentru că şi miza acestuia este una de aproape 5,5 milioane de euro.
Valoarea anuală a contractului este de 3.463.560 de lei fără TVA, iar pentru întreaga perioadă contractuală, de şapte ani, valoarea este de 24.244.920 de lei fără TVA.