Individul care a lăsat un om să moară în stradă, luându-i cheia din buzunar și furându-i din casă, a fost încarcerat în arestul poliției județene, la aproape șapte luni de la comiterea faptei.
Pentru şocanta poveste din luna martie a acestui an, Adrian Iacobeţ, în vârstă de 31 de ani, din municipiul Suceava, a fost lăsat în libertate de judecători, deși procurorii ceruseră arestarea preventivă a acestuia, după ce stabiliseră că tânărul a premeditat furtul din locuinţa victimei care îşi dădea ultima suflare pe asfalt, după ce căzuse, din cauza stării de ebrietate, şi se lovise grav la cap.
Mai mult, arată anchetatorii - şi a recunoscut-o chiar şi inculpatul - acesta din urmă a mutat victima (un bărbat în vârstă de 44 de ani) câțiva metri mai încolo, într-un colț de stradă, lângă o remorcă, după care l-a verificat prin buzunare, de unde a sustras un telefon mobil, 10 lei şi cheile de la apartament.
Ştiind unde locuieşte victima, s-a dus imediat la apartamentul acesteia, a deschis uşa cu cheia, iar din interior a luat în grabă două cutii în care credea el că se află lucruri de valoare. Ulterior, însă, după ce a plecat din apartamentul victimei, a constatat că în cele două cutii erau numai mărunțișuri.
În timpul în care Iacobeţ cotrobăia prin apartamentul bărbatului abandonat în stradă, acesta din urmă a decedat, fiind găsit la scurt timp de un echipaj de jandarmi.
La vremea respectivă, Iacobeţ a fost cercetat în stare de libertate, sub măsura controlului judiciar, printre interdicții fiind şi aceea de a nu comite o nouă infracţiune.
Iar tânărul a comis nu una, ci două. A furat bunuri de aproximativ 40.000 de lei dintr-o casă din centrul municipiului Suceava, dar şi un stingător dintr-o maşină.
Procurorii au cerut de această dată înlocuirea măsurii de control judiciar cu cea de arestare preventivă a suspectului lor, măsura fiind însuşită săptămâna trecută atât de Judecătorie, cât şi de Tribunal.
Numai că, între timp, Adrian Iacobeţ a dispărut, motiv pentru care a fost pus în urmărire la nivel național.
Joi, însă, informează purtătorul de cuvânt al poliției județene, subcomisarul Ionuţ Epureanu, tânărul a fost prins şi încarcerat, pentru săvârşirea infracţiunilor de furt calificat și lăsarea fără ajutor a unei persoane aflate în dificultate.