Comedia românească „America, venim!” va rula şi astăzi, începând cu orele 18.00 și 20.00, în Auditorium-ul Universității "Ștefan cel Mare" din Suceava (USV). Biletele pot fi achiziţionate la intrare în Auditorium sau, în avans, de la Observatorul Astronomic al USV. Prețul unui bilet este de 5 lei.
La proiecția de astăzi sucevenii îl vor putea întâlni și pe actorul Ion Sapdaru, unul dintre protagoniștii filmului, care va prezenta istoria acestuia și va răspunde la întrebările publicului.
În rolurile principale spectatorii îi vor recunoaște pe Adrian Văncică și Gheorghe Ifrim, cunoscuți publicului pentru rolurile din serialul de televiziune "Las Fierbinți". Fanii popularelor personaje Celentano și primarul Vasile îi pot vedea în cu totul altă ipostază pe cei doi actori, într-o comedie inedită, filmată în mare parte la New York.
Din distribuția filmului fac parte și actorii Mihai Călin („Train de Vie”, „Eu sunt Adam”, „Second Hand”), Ion Sapdaru, Tania Popa, Ioana Blaj, Alexandru Bindea şi Oana Ioachim.
Un alt punct de interes îl constituie participarea specială a celebrei actrițe de origine croată Mira Furlan, stabilită în prezent în Los Angeles. Actrița a avut roluri principale în peste 25 de producții cinematografice semnificative.
„America, venim!” pune accentul pe întâmplările pline de umor şi neprevăzut prin care trece trupa unui teatru de provincie, ai cărei actori se află pentru prima dată la New York. Exuberanţa şi lipsa lor totală de experienţă, precum și lipsa noțiunilor de limbă engleză îi fac să parcurgă o serie de întâmplări şi aventuri comice, multe dintre ele inspirate din realitate. Comedia este savuroasă, plină de situaţii amuzante şi inedite, și este completată perfect de actorii din distribuție, nume mari și reprezentative pentru filmul românesc.
„America, venim!”, văzut în premieră absolută la ediția de anul acesta a Festivalului Internațional de Film Transilvania, este lungmetrajul de debut al regizorului Răzvan Săvescu, după un scenariu semnat de Răzvan Săvescu și Oana Ioachim. Producția este realizată de Tudor Giurgiu și Bogdan Crăciun (Libra Film).
Filmările au avut loc în România și în Statele Unite ale Americii și s-au desfășurat pe parcursul unei luni de zile. Producția a fost realizată cu sprijin financiar de la Centrul Național al Cinematografiei.
Mai multe despre film și echipă puteți afla accesând site-ul www.americavenim.ro