Campanie poliție

Plăcuțe și veste reflectorizante în loc de amenzi, pentru căruțași



Acțiuni de acest gen au mai fost organizate și în alte localități ale județului în care există multe atelaje hipo, un exemplu în acest sens fiind comuna Șcheia
Acțiuni de acest gen au mai fost organizate și în alte localități ale județului în care există multe atelaje hipo, un exemplu în acest sens fiind comuna Șcheia

Polițiștii de la Compartimentul de Analiză și Prevenire a Criminalității Suceava au organizat, ieri, o acțiune de informare și responsabilizare a căruțașilor pe raza comunei Arbore, în loc de amenzi pentru nereguli aceștia primind veste reflectorizante, dar și plăcuțe reflectorizante care au fost montate direct pe atelajele hipo. De asemenea, conducătorii de atelaje hipo au fost instruiți cu privire la măsurile de prevenire a accidentelor rutiere. Acțiuni de acest gen au mai fost organizate și în alte localități ale județului în care există multe atelaje hipo, un exemplu în acest sens fiind comuna Șcheia. Polițiștii cred că astfel de acțiuni pot fi mai eficiente în prevenirea accidentelor decât amenzile al căror grad de încasare este foarte mic.
„Astfel de acțiuni vor continua, mai ales având în vedere că în perioada sezonului de toamnă, care coincide cu recoltarea culturilor agricole, traficul atelajelor hipo înregistrează valori crescute, iar riscul de producere a evenimentelor rutiere este unul sporit”, a declarat subcomisarul Ionuț Epureanu, coordonatorul Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Suceava.
Un ultim accident provocat de un căruțaș s-a înregistrat acum două zile. Marți, în jurul orei 19.40, un bărbat în vârstă de 42 de ani, din comuna Bunești, care se deplasa cu o căruță, a pătruns de pe un drum comunal pe E 85 fără a se asigura, fiind lovit de un autoturism al cărui șofer nu a mai putut evita impactul. În urma impactului a rezultat, din fericire, doar avarierea autoturismului și a căruței.
Persoanele implicate în evenimentul rutier au fost testate cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ pentru conducătorul auto și de 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat în cazul conducătorului atelajului hipo.
Marea problemă a celor care se deplasează cu căruțele rămâne nesemnalizarea atelajelor pe timpul nopții, riscul de accidente grave fiind foarte mare în astfel de situații.
Polițișii susțin că în urma unui proiect demarat cu o fundație umanitară au fost realizate peste 4.500 de plăcuțe reflectorizante, care au fost împărțite în cadrul a 20 de acțiuni de montare a acestora pe atelajele hipo.


Acțiuni de acest gen au mai fost organizate și în alte localități ale județului în care există multe atelaje hipo, un exemplu în acest sens fiind comuna Șcheia
Acțiuni de acest gen au mai fost organizate și în alte localități ale județului în care există multe atelaje hipo, un exemplu în acest sens fiind comuna Șcheia
Acțiuni de acest gen au mai fost organizate și în alte localități ale județului în care există multe atelaje hipo, un exemplu în acest sens fiind comuna Șcheia
Acțiuni de acest gen au mai fost organizate și în alte localități ale județului în care există multe atelaje hipo, un exemplu în acest sens fiind comuna Șcheia


Recomandări

Polițiștii i-au avertizat pe tineri, timp de o săptămână, privind „Selfie-ul pe tren”, o nebunie care a provocat doi morți și doi răniți grav în județul nostru