„Pacientul” Alexandru Andrieş ne-a doftorit!

În urmă cu câţiva ani, scrisesem în lucrarea mea pentru gradul didactic 1, intitulată, desigur, „Pop-Culture of the 20th Century”, că în muzica de azi de la noi există doar câteva, puţine de tot, nume cu adevărat importante: Nightloosers, Alexandru Andrieş, Nicu Alifantis, Ada Milea, Berti Barbera.

„Alexe”, că aşa îşi spune, şi tot aşa îl strigă şi prietenii săi (şi colegii, arhitecţi, din care am aflat că are o mulţime şi la Suceava), cred că s-a bucurat când a citit chestia asta, dar parcă şi mai mult când a văzut-o nominalizată şi pe Ada. Sigur e că la întâlnirea cu fanii, prieteni şi colegi, petrecută la sediul Ordinului Arhitecţilor (care nu-i tocmai o masonerie, dar ar merita să fie!), după ce gazda, minunatul domn Gorcea, ne-a plimbat pe toţi prin superbul fost Castel de Apă, şi după ce la finalul turului Alexe a dat ochi cu surpriza pregătită (senzaţionala expoziţie, prezentă şi la concert, în Sala Casei de Cultură, de grafică prin care Paula Şalar – alta la fel de întreagă la minte ca noi toţi! - îi ilustrase, piesă cu piesă, ultimul album), a urmat un dialog de vreo două ceasuri cu arhitectul/profesor/muzicianul/poetul şi ce-o mai fi Alexandru Andrieş.

O încântare. Pentru fiecare din cei prezenţi. Despre muzică, nici nu prea s-a vorbit. M-am străduit să-i explic că visez de zeci de ani să-l văd şi mai ales să-l ascult. Şi că în tot acest timp am văzut de câte două ori live şi AC/DC, şi Bob Dylan, şi Jethro Tull, şi John McLaughlin, dar niciodată Alexandru Andrieş!

Ne-a povestit de toate, ne-a dat autografe, iar a doua zi, pe 30, ne-am regăsit, faţă în faţă, la Casa de Cultură. Sala, aproape plină, după ce cu o zi înainte nu vânduseră mai mult de 300 de bilete. În public, iertată-mi fie observaţia, n-am văzut nici un prost. Nici n-ar fi avut ce căuta, fiindcă muzica şi versul marca Andrieş nu sunt pentru proşti.

Alături de Domnia Sa, pe scenă au mai fost superba vocalistă Ioana Maria Mîntulescu, maestrul chitarei Sorin Romanescu şi one man band-ul Berti Barbera care s-a dedat şi la niscai prestidigitaţie, fiindcă nici acum nu realizez cum bătea el ritmul cu un picior, alt ritm cu ceva obiect neidentificat cu mâna dreaptă, în cea stângă aflându-se o altă zdrăngănea şi, desigur, alt ritm, în timp ce din gură îi ieşeau alte sunete din ceva trompeţică (sau siflee!?). Era Berti, cu asta am spus tot.

Ora şi jumătate de Muzică a fost un fel de şuetă, ca între prieteni de o viaţă, cu o primă parte mai melancolică, mai soft, cu texte rafinate şi uşor nostalgice, de fapt brand-ul „Interioare”. În partea a doua, Alexe şi banda de intelectuali a dat-o pe... exterioare, adică alea prin care s-a făcut admirat şi iubit cu mulţi ani în urmă, de la „Am pneumonie” şi „La Rovine” până la „Dragă Şeherezada” şi „La Telejurnal”. Am văzut şi că „Îmi place Gelu” s-a metamorfozat în „Îmi place vinul”, viciu cu care s-a pricopsit Ioana Mîntulescu, căzută cumva victimă a dispariţiei domnului Voican din peisajul public. A fost o seară de poveste şi de povestit. Iar pentru ca Alexe să ţină şi el minte prima sa apariţie la Suceava, fiecare piesă i-a fost punctată cu câte-un „Bravoo”, de sărea tencuiala, venit din plămânii şi laringele domnului Luci Bucătaru, îndelung exersat pe la AC/DC, Rolling Stones ori Aerosmith, pe care-i acoperea la fel de lesne ca pe Alexe!

... Care Domn Alexe Andrieş, deşi el însuşi bolnav (şi nu doar de pneumonie!), ne-a doftorit pe toţi cei prezenţi acolo cu singurul medicament care face să dispară orice boală: Muzica. În care, e clar, el e „Şefu'”, deşi are doar burtică, nu şi „cheliu”!