În goana după elevi, pentru anul școlar 2014-2015, liceele și-au suplimentat oferta educațională și au propus specializări noi și atractive în rândul absolvenților de gimnaziu.
Din această toamnă, la Colegiul Tehnic „Alexandru Ioan Cuza” Suceava funcționează o clasă de învățământ profesional ce pregătește elevii pentru meseriile de frizer, coafor, manichiurist sau pedichiurist.
Prof. Ovidiu Arganisciuc, directorul unității menționate, a precizat că locurile alocate acestei clase s-au ocupat încă din prima etapă de admitere, mai mult decât atât, pe adresa școlii încă se primesc cereri de înscriere la această specializare.
„Toate cele 28 de locuri s-au ocupat, astfel că, pentru anul următor, ne gândim să organizăm două clase. Practica se realizează la agenți economici, avem parteneriate cu mai multe saloane de coafură, iar în viitorul apropiat vom face unul în școală. Am organizat această clasă din dorința de a diversifica oferta școlii și pot spune că am adus un nou suflu liceului, care se axează mai mult pe specializările tehnice”, a arătat Arganisciuc.
La nivelul județului, doar la Colegiul Economic „Dimitrie Cantemir” mai funcționează o clasă cu această specializare.
O nouă unitate de învățământ în județ
Din acest an școlar, rețeaua școlară a județului Suceava cuprinde o nouă școală particulară. Este vorba despre Școala Postliceală Sanitară ”Centrul de Studii Ștefan cel Mare și Sfânt” Rădăuți cu specializările: Asistent medical generalist, Asistent medical de farmacie, Asistent medical de balneo-kinetoterapie, Asistent medical de nutriție și dietetică.
De cealaltă parte, conducerea Inspectoratului Școlar Suceava informează că, începând cu anul școlar 2014-2015, în unitățile școlare din județul Suceava funcționează noi specializări și calificări profesionale, astfel: Tehnician în instalații electrice la Colegiul Tehnic ”Petru Mușat” Suceava, Științe ale naturii, Științe sociale și Filologie la Colegiul ”Andronic Motrescu” Rădăuți, Asistent manager unități hoteliere la Colegiul ”Vasile Lovinescu” Fălticeni, Asistent de gestiune la Liceul Tehnologic ”Vasile Deac” Vatra Dornei, Științe sociale, Tehnician electromecanic auto și Tehnician activități comerciale la Liceul Tehnologic Cajvana.
Cât privește unitățile de învățământ particular, la Liceul Tehnologic ”Țara de Sus” Vatra Dornei funcționează, din această toamnă, specializarea de Tehnician proiectant urbanism și amenajarea teritoriului.
Tot din toamnă, la Liceul Tehnologic ”Virgil Madgearu” Suceava și la Școala Gimnazială Natanael Suceava s-a aprobat înființarea ciclului preșcolar.
Pentru a obține autorizarea de funcționare provizorie, unitățile școlare au solicitat evaluare din partea ARACIP (Agenția Română de Asigurare a Calității în Învățământul Preuniversitar). Majoritatea vizitelor de evaluare au avut loc în semestrul al II-lea al anului școlar trecut, fiind verificată respectarea standardelor naționale de autorizare (aplicarea curriculumului național, existența resurselor umane și a celor materiale pentru funcționare).