Povestea unui tânăr sucevean, ajuns sclavul unei familii de afacerişti, în Belgia

După drama suceveanului găsit carbonizat în Belgia, în rulota patronului unui bâlci la care lucra, un alt tânăr din municipiul Suceava a dorit să-şi mărturisească experienţa avută tot la un astfel de patron şi tot în acea ţară, povestind cum a ajuns să lucreze la o familie de belgieni care l-au tratat pur şi simplu ca pe un sclav.

Andrei a citit în Monitorul cumplita poveste a tânărului care şi-a găsit sfârşitul în rulota cuprinsă de flăcări şi faptul că patronul la care lucra le-a spus autorităţilor că mortul era un boschetar, care se aciuase în rulota lui, şi nicidecum că tânărul mort (Gabriel Cătălin Gaftea) lucra pentru el. Revoltat de atitudinea belgianului, Andrei a dorit să împărtășească şi altora cumplitele momente prin care a trecut atunci când a fost chemat de un prieten să lucreze în Belgia, pentru un salariu mult mai bun decât cel de acasă.

„În opinia lor, noi, românii, eram considerați primitivi”

Se întâmpla în luna mai a anului trecut. A ajuns într-o localitate din regiunea Flandra, acolo unde trebuia să lucreze la o familie de belgieni care aveau un bâlci.

Cu adresa în mână, a găsit în cele din urmă casa familiei respective, deşi iniţial stabiliseră un punct de întâlnire, unde trebuia să fie aşteptat de o persoană cu maşina, dar şoferul îl lăsase la vreo cinci kilometri distanţă.

Belgienii erau reci şi i-au pus câteva întrebări seci despre vârstă şi nume. „Imaginea era deplorabilă: o casă mizerabilă şi veche, o curte plină de fier vechi, excremente de câini (aveau în jur de cinci câini de rase diferite şi mărimi diferite), o mică bucată de pământ care era îngrădită şi adăpostea câţiva ponei şi un măgar, două tiruri şi o rulotă în care urma să locuiesc pentru următoarele şase luni”, îşi începe povestea Andrei.

În rulota în care a fost cazat, nu funcţiona încălzirea, nu curgea apă caldă, aragazul nu funcţiona.

„Am întrebat când vor repara aragazul, căldura şi duşul, iar răspunsul lor a fost sec: din moment ce în România nu am parte de asemenea <condiţii>, de ce am aceste pretenţii. Am rămas pur şi simplu şocat. Urma să aflu peste câtva timp că în opinia lor, noi, românii, eram consideraţi primitivi”, continuă suceveanul.

„Nu aveam voie să stau degeaba”

A primit o pilotă, să se învelească noaptea, şi o farfurie de paste. „Să fii gata în 10 minute”, i-a spus una dintre fetele patronului într-o engleză stâlcită. L-au pus să sape o groapă în spatele curţii, unde urma să fie îngropat un măgar care murise.

În primele zile a curățat toată curtea de fierul vechi adunat de-a lungul timpului şi mai muncea prin garaj.

Situaţia s-a înrăutăţit la scurt timp, după ce amicul care îl chemase în Belgia, şi care lucra pentru fratele patronului bâlciului, şi-a dat demisia tot din cauza certurilor şi umilinţelor la care era supus.

„Dacă la ora 8:30 nu eram treaz şi nu eram văzut făcând treabă în curte, veneau şi loveau cu picioarele uşa de la rulotă şi urlau în gura mare să mă trezesc. Mi-au spus că ziua de muncă începe la 8:30 şi se termină la cât vor ei. Obligațiile mele erau de a curăţa cu o lopată fecalele câinilor din curte, de a face curat zilnic în garaj şi când terminam toate astea trebuia să întreb pe cineva din familie ce mai este de făcut... Nu aveam voie să stau degeaba. Când se făcea ora 14:00-14:30, auzeam numele meu şi trebuia să fiu îmbrăcat curat pentru bâlci”, scrie Andrei.

Era ziua întreagă în picioare: „Mereu ţipau la mine să mă mişc mai repede”

Familia de belgieni avea trei locaţii cu maşinuţe de bâlci (bumper cars) şi mai multe standuri cu jucării.

„Treaba mea era să parchez maşinuţele, dacă nu erau clienţi, să le intreţin, şi seara să le aranjez exact cum le-am găsit... Programul începea pe la 14:30 şi se termina noaptea, în jurul orei 23:30-24:00. Urma să primesc săptămânal suma de 180 de euro şi cazare inclusă. Mâncarea şi restul necesităţilor mele trebuia să le suport eu, inclusiv spălatul hainelor în oraş, pentru că ei nu îmi dădeau voie să-mi spăl hainele în maşina lor”, susţine Andrei.

O dată la câteva zile, bâlciul se muta în alt oraş, iar toată aparatura trebuie demontată şi încărcată în camioane foarte repede.

„Şi toate astea se întâmplau în două-trei ore cu ajutorul a câţiva oameni. Mereu ţipau la mine să mă mişc mai repede, în contextul în care stăteam în picioare o zi întreagă şi trebuia să încarc în camion bare de fier de peste 4 metri lungime şi cu o greutate de minim 30 de kilograme”, îşi aminteşte suceveanul, povestind cum belgienii îl înjurau în flamandă, iar la un moment dat un chinez care a vrut să îl ajute a fost pălmuit de soţia patronului.

„După ce încărcam camioanele cu aparatură, trebuiau încărcate şi maşinuţele într-o remorcă specială cu mai multe niveluri... Şi, ghici ce? Tot eu trebuia să le încarc şi culmea e că toate 15 maşinuţele trebuiau puse într-o anumită poziţie, pentru ca uşa respectivă să se închidă corect pentru a nu exista riscul să pice pe autostradă”, completează Andrei.

Condiţii inumane

Când se muta bâlciul, ajungea acasă spre dimineaţă, însă belgienii îl atenţionau că la ora 7.00 trebuie să fie în picioare, să meargă să instaleze toată aparatura şi să pregătească maşinuţele până în ora 14.00.

„Eram nespălat şi nu mâncasem decât din benzinării tot felul de porcării. Erau unele nopţi când în rulotă era mai frig ca afara şi trebuia să dorm cu două hanorace pe mine şi două perechi de şosete. A doua zi, începea iadul: montatul în ploaie a unui bâlci imens până la ora 14:00 (incluzând curăţat cu mopul, spălat treptele, maşinuţele tratate cu o chestie atât de nocivă şi urât mirositoare încât îmi vine să vomit în timp ce scriu chestia asta... Uneori, trebuia să înmoi buretele într-o găleată plină de soluţie şi eu aveam pe mâini mai multe tăieturi deschise, tăieturi pe care le aveam de la barele de fier care îmi cădeau peste degete de fiecare dată când încercam să le aşez pe suporturi. Odată, cumnatul patronului a scăpat o maşinuţă şi mi-a trecut fix peste mâna dreaptă. Ţin minte şi acum că am început să urlu şi să înjur de durere, la care el mi-a explicat că nu-l interesează cât de mult şi cât de tare mă lovesc, atâta timp cât maşinuţele lui rămân intacte”, rememorează Andrei coşmarul trăit în Belgia.

„Nu aveam zile libere, munceam şapte zile din şapte, mai mult de 12 ore pe zi, prin vânt şi ploaie, fiind ud în permanenţă”

Era ameninţat că dacă vreuna dintre maşini se strică sau are zgârieturi, va fi penalizat la bani.

„Nu aveam zile libere, munceam şapte zile din şapte, mai mult de 12 ore pe zi, prin vânt şi ploaie, fiind ud în permanenţă, în timp ce ei stăteau în casele de bilete (casele de bilete erau nişte remorci superluxoase... aveau băi şi bucătării proprii, canapele, televizoare, frigidere”, mai povesteşte suceveanul, amintindu-şi că dacă vreun client îşi pierdea un bun de valoare (de regulă telefoane) şi nu sesiza în aceeaşi zi, belgienii le scoteau bateriile şi cartelele şi le ascundeau într-una dintre maşinile lor.

Deşi casa şi curtea în care trăiau erau mizerabile, mai spune Andrei, belgienii pe care îi slujea erau înstăriţi. Aveau mai multe maşini scumpe parcate în faţa locuinţei şi câteva tiruri pe care le foloseau ei sau le aveau închiriate.

„Nu aveam pauze de masă sau altceva. Trebuia să mănânc în timp ce montam bâlciul şi dacă mă opream o secundă, sora patronului venea spre mine şi ţipa ceva în flamandă”, explică tânărul.

Patronului i s-a făcut milă la un moment dat de el şi îl mai lăsa să-şi tragă sufletul, însă nu se putea impune în faţa mamei şi surorii sale, care conduceau de fapt întreaga afacere: „Se purtau tot mai urât cu mine şi munca devenea tot mai grea şi mai obositoare. O dată pe săptămână puteam să lipsesc maxim o oră de acasă, să-mi cumpăr de mâncare. Zilnic, mama patronului intra în rulotă (când eram la bâlci) şi îmi căuta prin lucruri, probabil paşaportul şi buletinul”.

De la înjurături, la violenţe. „Nu îmi plac românii”

De la vorbe urâte s-a ajuns şi la violenţe, iar într-una din acele zile, în urma unui accident la bâlci, când un copil care se dădea cu maşinuţele l-a lovit - îşi aminteşte Andrei -, sora patronului l-a lovit cu palma peste faţă. Abia atunci a reacţionat, a prins-o de mână şi i-a spus că dacă îl mai loveşte, va recurge şi el la violenţă.

Femeia nu a uitat incidentul, iar după câteva zile a venit în rulotă şi i-a spus că îl dă afară şi că e liber să plece în România. „Nu îmi plac românii”, a fost singurul argument pe care i l-a spus.

Un alt belgian, pe care îl cunoscuse la bâlci şi care i-a povestit că a vizitat România în urmă cu mai mulţi ani, l-a primit în casa sa în acea noapte. A mai rămas acolo încă două zile, după care s-a întors acasă, la Suceava, deşi acel belgian s-a oferit să-i caute ceva de lucru.

Drama lui Gabriel Cătălin Gaftea, tânărul găsit carbonizat într-o rulotă

Doar câţiva dintre prietenii lui Andrei știu de experiența traumatizantă pe care a trăit-o în Belgia şi a decis să o împărtășească, după ce a citit în Monitorul de Suceava drama lui Gabriel Cătălin Gaftea, tânărul în vârstă de 33 de ani, găsit carbonizat, în urmă cu aproape trei săptămâni, în rulota în care dormea şi care a fost distrusă de flăcări, în Liege. Tatăl unei fetiţe în vârstă de 5 ani, Gabriel era plecat în Belgia de aproape trei ani şi lucra la un bâlci ambulant.

La primele ore ale zilei de marţi, 9 septembrie, rulota în care dormea suceveanul a fost mistuită de un incendiu, iar tânărul nu a mai avut nici o şansă.

Amelia Roznovan, sora tânărului decedat, povestea pentru Monitorul că patronul pentru care lucra fratele ei, patron căruia îi aparţinea acea rulotă, le-a declarat autorităţilor belgiene că nu îl cunoştea pe Gabriel şi că acesta cel mai probabil era un boschetar care s-a aciuat în acea rulotă. Asta, deşi cei doi au fotografii împreună, iar Gabriel postase pe o reţea de socializare chiar o fotografie din garajul acelui patron belgian.

Comunitatea românilor din Belgia nu a rămas indiferentă faţă de această drama şi s-au făcut mai multe donaţii pentru ajutorarea familiei îndoliate de a repatria rămăşiţele tânărului, iar un avocat român stabilit în acea ţară a demarat deja procedurile pentru tragerea la răspundere a patronului belgian la care lucra, la negru, Gabriel Cătălin Gaftea.