Clubul Rotary Suceava-Bucovina, împreună cu Fundaţia Română a Inimii, Societatea Română de Cardiologie și Forumul Național de Prevenție, lansează programul “Promenada Inimilor”, ediţia I, cu ocazia Zilei Mondiale a Inimii, care se sărbătoreşte pe 29 septembrie. “Promenada Inimilor” este un proiect de amenajare a unui traseu accesibil, ce îşi propune să încurajeze populaţia oraşului să facă mişcare, ca mijloc de prevenţie a bolilor cardiovasculare.
Dr. Mihai Creţeanu, cunoscut medic cardiolog, membru al Fundaţiei Române a Inimii şi al Clubului Rotary Suceava-Bucovina, a precizat că lansarea proiectului la Suceava va avea loc duminică, 28 septembrie, la ora 10:00, când va fi organizat un cros, pe o distanţă de 3 kilometri, la care sunt invitați să participe toți locutorii municipiului Suceava.
Startul se va da din Parcul Central, zona steagurilor, lângă BCR. Pentru primii 100 de participanţi înscrişi în cursă, Clubul Rotary Suceava-Bucovina a pregătit tricouri cadou, iar câştigătorii vor fi premiaţi. Mihai Maxim, preşedintele Clubului Rotary Suceava-Bucovina, a declarat că „<Promenada Inimilor> este un proiect amplu al Clubului Rotary, care se desfăşoară în peste 30 de oraşe din întreaga ţară şi din Republica Moldova. Anul acesta am decis să susţinem şi noi programul, stimulând astfel accesul la mişcare al sucevenilor. Este, de asemenea, un proiect care susţine orientarea Clubului spre comunitate. Invităm sucevenii să participe în număr cât mai mare şi le mulţumim pe această cale că susţin proiectele noastre”.
În Suceava, proiectul „Promenada Inimilor” este organizat cu sprijinul Rotaract Suceava, al Interact Suceava, al Primăriei Suceava şi al Clubului Sportiv Municipal Suceava.
Prof. dr. Dan Gaiţă, preşedintele Fundaţiei Române a Inimii, susţine că „la fiecare 30 de minute, un român face infarct miocardic. Unul din trei români suferă de hipertensiune arterială. Şapte milioane de români suferă de una dintre manifestările generalizate ale bolilor cardiovasculare. Toate aceste boli pot fi prevenite, iar mişcarea zilnică este elementul central al optimizării modului nostru de viaţă. Noi ne-am pus inima la treabă. Tu ce faci?”