“Hârjoana” politică dintre PSD şi ACL a dus la anularea şedinţei ordinare de Consiliu Local a lunii septembrie. Asta după ce, pentru prima oară în ultimii zece ani, nici şedinţa ordinară a lunii august nu a avut loc, iar alte trei şedinţe extraordinare nu s-au ţinut din lipsă de cvorum.
Totul a pornit de la tentativa PDL, susţinută de PNL, de a-l înlocui pe viceprimarul PSD, Gavril Vîrvara. Tentativă reluată în şedinţa de ieri, când, teoretic, ACL ar fi trebuit să deţină încă majoritatea în Consiliul Local, în ciuda plecărilor din ultima perioadă, în baza ordonanţei de urgenţă ce permite migrarea aleşilor locali.
Numai că din cei 12 consilieri care mai sunt la ACL, la şedinţă au fost prezenţi zece, al 11-lea fiind în sală, pregătit să preia ştafeta. Este vorba de Liviana Enea, care a mai fost consilier local în alt mandat, care trebuia să preia ieri postul lăsat liber prin demisia lui Adrian Timofi Ciobanu.
Socoteala de acasă nu se potriveşte cu cea din târg
Numai că socoteala de acasă nu s-a potrivit cu cea din târg, pentru că PSD a reuşit să transforme ceea ce părea a fi doar o formalitate într-o „palmă” dată celor care au „atentat” la postul de viceprimar deţinut de ei.
Primul punct de pe ordinea de zi prevedea ca membrii Consiliului Local să „ia act” de demisia lui Adrian Timofi Ciobanu, o etapă necesară pentru reîntregirea efectivului deliberativului local, care trebuie să aibă 23 de membri, cel de-al doilea proiect fiind cel de validare a mandatului următorului candidat de pe listele PDL – Liviana Enea.
Numai că reprezentanţii PSD, prin liderul de grup, Eugen Girigan, au spus că o asemenea decizie nu poate fi luată în lipsa respectivului consilier local, care, până la validarea demisiei, este în continuare ales local şi poate participa la şedinţă.
Eforturile lui Lucian Harşovschi de a-i face să renunţe la acordarea unui vot negativ, apelând la raţiune şi chiar la sentimente, s-au lovit de „îndârjirea” social-democraţilor, dar şi a „independenţilor”, care le-au refuzat celor de la ACL chiar şi dreptul de a face o pauză de consultări.
În cele din urmă, proiectul prin care demisia lui Adrian Timofi devenea oficială a fost respins, cu zece voturi „pentru” şi 11 abţineri, stârnind protestele democrat-liberalilor.
„A fost decizia dumneavoastră, sper să puteţi trăi cu ea în continuare”, a spus Harşovschi, cu năduf, în vreme ce Viorel Seredenciuc a remarcat că „dacă tot avem un Consiliu Local cu membri care nu mai vor să fie consilieri, la fel de bine putem avea unul cu doar 22 de membri, pentru că asta s-a decis azi. Nu contează că legea ne impune să fim 23, dacă unii vor să fie numai 22”.
Dacă înlocuirea lui Adrian Timofi era acceptată, ACL ar fi avut prezenţi în sală 11 membri, iar sosirea celui de-al 12-lea, care era absent, le-ar fi permis să înlocuiască viceprimarul PSD, proiect care se afla iar pe ordinea de zi, pentru a patra oară.
În acest context, o remarcă amuzantă a venit din partea independentului Adrian Arămescu, care, sătul de hârjoana politică din ultimele luni, făcută în detrimentul problemelor administrative, a venit cu o soluţie: „Propun ca municipiul Suceava să aibă 23 de viceprimari şi să schimbăm denumirea, din consilieri locali, în viceprimari. Aşa se va termina cu orgoliile acestea”.
Moment de reculegere pentru „moartea democraţiei”
După o pauză de consultări, care le-a fost aprobată de această dată, membrii PDL şi PNL au revenit în sală, doar pentru a anunţa că părăsesc şedinţa, în semn de protest, considerând că cele petrecute sunt un abuz al PSD.
Înainte de asta, Niculai Barbă a ţinut un moment de reculegere pentru „moartea democraţiei” în Consiliul Local.
În sală au rămas 11 aleşi locali care se conturează tot mai clar ca fiind viitoarea majoritate din Consiliul Local Suceava, fiindu-le necesar doar un singur vot care să mai plece din rândurile PDL sau PNL.
Se pare că aranjamentele în această privinţă sunt deja făcute şi, la viitoarea şedinţă ordinară de Consiliu Local, social-democraţii vor miza pe cel puţin 12 voturi.
Astfel, dacă în şedinţa de ieri aceştia le-au „dat o palmă” celor din ACL, blocându-le înlocuirea unui consilier demisionar, cu un „soldat” credincios partidului, în viitoarea şedinţă se preconizează că le-o vor întoarce cu vârf şi îndesat pentru tentativele din august, înlocuind primarul PNL (Ovidiu Doroftei) cu unul PSD.
Şedinţă extraordinară de CL, săptămâna viitoare
O parte din subiectele importante care ar fi trebuit să fie discutate în şedinţa ordinară a lunii septembrie vor fi reluate într-o şedinţă extraordinară de Consiliu Local, pe care primarul Ion Lungu a convocat-o marţi, 30 septembrie, la ora 10.00.
(26 sep 2014, 13:06:04