În perioada 26-28 septembrie va avea loc ediţia a XLVI-a a Festivalului naţional de poezie „Nicolae Labiş”, cel mai longeviv concurs literar din ţară, eveniment ce se va desfăşura la Suceava, Fălticeni şi Mălini.
În prima zi a festivalului, vineri, 26 septembrie, la ora 10.00, la Colegiul Tehnic „Petru Muşat” Suceava, va avea loc deschiderea oficială a festivalului, urmată de un moment artistic, „Pasărea cu clonţ de rubin”, susţinut de trupa „Simbol” a Colegiului de Artă „Ciprian Porumbescu”. Programul primei zile de festival continuă cu momentul „Nicolae Labiş la el acasă”, un Festival-concurs interjudetean de eseuri, ediţia a II-a, care se va încheia cu o festivitate de premiere. „Bellydance tribal” este un alt moment artistic susţinut de tânăra dansatoare suceveană Bianca Coştiug, moment urmat de expoziţia artistei plastice sucevene Andreea Alexandra Stela Juduc, intitulată „Femina. Veni, vidi, vici”. Tot la Colegiul Tehnic „Petru Muşat” Suceava, invitaţii vor putea urmări„Moartea căprioarei”, un film de Grigore Ilisei.
Profesorul universitar Adrian Dinu Rachieru va vorbi despre Nicolae Labiş, după care vor urma câteva lansări de carte („Generaţia orfelină”, Editura Ideea Europeană, 2013, autor Adrian Dinu Rachieru, „Nicolae Labiş, Opera Magna”, Editura Lidana, 2013, ediţie îngrijită de Nicolae Cârlan, „Rostirea şi tăcerea”, Editura Pandora, Bucureşti, 2014, autor Laurenţiu Cârstean).
Lansări de carte
Tot vineri, de la ora 15.00, laBiblioteca Bucovinei „I.G. Sbiera” va avea loc prezentarea Revistei „Bucovina Literară”, Nr. 7- 8/2014, şi a revistelor literare invitate, urmată de lansări de carte („Oglinda aburită”, Editura Charmides, Bistriţa, 2014, autor Ion Mureşan; „Poeme în balans”, Editura Charmides, Bistriţa, 2014, autor Cassian Maria Spiridon; „Ţara mea, viaţa mea, dragostea mea – despre modesta mea ratare personală”, Editura Rentrop&Straton, Bucureşti, 2014, autor Lucian Vasilescu; „Frig. Epistolar”, Editura Charmides, Bistriţa, 2014, autori Aurel Dumitraşcu, Adrian Alui Gheorghe; „Laika”, Editura Cartea Românească, Bucureşti, 2014, autor Adrian Alui Gheorghe; „Cartea cu vise”, Editura Eikon, Cluj-Napoca, 2013, autor Marcel Mureşeanu; „Obiecte psihice”, Editura Karth, Bucureşti, 2014, autor Alexandru Ovidiu Vintilă; Editura Charmides. Noutăţi editoriale – 2014).
De la ora 18.00, la Colegiul Naţional „Nicu Gane” din Fălticeni va avea loc un recital al poeţilor invitaţi şi texte în lectura autorului.
Festivitatea de premiere, la Mălini
Sâmbătă, 27 septembrie, la ora 11:00, invitaţii festivalului vor ajunge la Casa memorială „Nicolae Labiş” din Mălini. Programul zilei de sâmbătă cuprinde un microrecital la Şcoala „Nicolae Labiş” din Mălini, urmat de festivitatea de premiere, recitalul laureaţilor şi un spectacol susţinut de Ansamblul „Fluieraşii” din Mălini. La ora 16.00, participanţii la Festivalul naţional de poezie „Nicolae Labiş” vor vizita Mânăstirea Slatina.
Carmen Veronica Steiciuc, consultant artistic la Centrul pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Suceava, a spus că „Festivalul naţional de poezie <Nicolae Labiş>, cel mai longeviv concurs literar din ţară, îşi propune să descopere, să sprijine şi să promoveze noi şi autentice talente în rândul tinerilor autori de poezie de pretutindeni”.
Juriul acestei ediţii este format din criticii literari: Mircea Martin (preşedinte), Alexandru Cistelecan, Adrian Dinu Rachieru, Mircea A. Diaconu, Vasile Spiridon (membri).
Personalităţi literare invitate
Pe lângă premiile acordate de Consiliul Judeţean Suceava prin Centrul Cultural Bucovina, la această ediţie vor fi acordate două premii din partea Muzeului Bucovinei şi unul din partea familiei Labiş, prin Margareta Labiş, sora poetului. Anul acesta, sunt 20 de reviste literare din ţară care vor oferi premii: Viaţa Românească - Bucureşti, Poezia - Iaşi, Convorbiri literare - Iaşi, Poesis - Satu Mare, Ateneu - Bacău, Cronica Veche - Iaşi, Vatra - Târgu Mureş, Dacia literară - Iaşi, Timpul - Iaşi, Hyperion - Botoşani, Conta - Piatra Neamţ, Contact internaţional - Iaşi, Zona literară - Iaşi, Revista Română - Iaşi, Spaţii Culturale - Râmnicu Sărat, Steaua - Cluj-Napoca, Tribuna - Cluj-Napoca, Plumb - Bacău, Oraşul - Cluj-Napoca şi Bucovina literară - Suceava.
Invitata de onoare a festivalului va fi Margareta Labiş, sora poetului. Dintre personalităţile literare invitate la cea de-a XLVI-a ediţie a Festivalului naţional de poezie “Nicolae Labiş” vor fi prezenţi la eveniment: Mircea Martin, Adrian Dinu Rachieru, Vasile Spiridon, Mircea A. Diaconu, Ion Mureşan, Lucian Vasilescu, Adrian Alui Gheorghe, Cassian Maria Spiridon, Gavril Ţărmure, Marius Chelaru, Emilian Marcu, Nicolae Corlat, Marcel Mureşeanu, Adrian Ţion, Paul Gorban, Valeria Manta-Tăicuţu, Dumitru Brăneanu, Ion Prăjişteanu, Liviu Papuc, Liviu Pendefunda, Alexandru Ovidiu Vintilă, Nicolae Cârlan, Ion Filipciuc, Constantin Hrehor, Ion Beldeanu, Elena Brânduşa Steiciuc, Sabina Fânaru, monahia Elena Simionovici, Doina Cernica, Ion Cozmei, Gheorghe Patza, Liviu Dorin Clement, Mihaela Grădinaru, Ioan Ţicalo, Rodica Mureşan, Viorica Petrovici, Elena-Maria Cuşnir, Liviu Popescu, Isabel Vintilă, Alis Niculică, Cezar Straton, Constantin Severin, Ion Paranici, Dan Florin Prodan, Georgiana Diaconiţa, Vlad Sibechi şi alţii.
Festivalului naţional de poezie “Nicolae Labiş”, ediţia a XLVI-a, este organizat de Consiliul Judeţean Suceava prin Centrul Cultural Bucovina, respectiv Centrul pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Suceava, în parteneriat cu Muzeul Bucovinei, Uniunea Scriitorilor din România, Societatea Scriitorilor Bucovineni, Inspectoratul Şcolar Judeţean Suceava, Colegiul Tehnic „Petru Muşat” Suceava, Biblioteca Bucovinei „I.G. Sbiera”, Colegiul Naţional “Nicu Gane” Fălticeni, Muzeul “Ion Irimescu” Fălticeni, Primăria comunei Mălini.