Un bărbat în vârstă de 56 de ani, din comuna Brodina, care conducea un autoturism Dacia Logan cu care transporta ţigări de contrabandă, a fost prins de poliţişti pe strada Grigore Alexandru Ghica, la intrarea în municipiul Suceava dinspre Siret. Transportul a fost interceptat ieri, în jurul orei 16.00, când un echipaj de poliţie rutieră acţiona în zonă. În portbagajul Daciei conduse de Dorin Juravle, bărbatul de 56 de ani, poliţiştii au găsit 1.500 de pachete de ţigări de provenienţă extracomunitară.
Agentul Anca Maria Badale, din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Suceava, a declarat: „Cantitatea de ţigări a fost ridicată în vederea confiscării. De asemenea, poliţiştii au dispus şi măsura indisponibilizării autovehiculului în vederea cercetărilor”.
Pe numele suspectului a fost întocmit dosar penal pentru infracţiunea de contrabandă, acesta fiind cercetat în stare de libertate.
„Astfel de acţiuni vor continua şi în perioada următoare, poliţiştii acţionând atât în vederea identificării celor cu preocupări infracţionale pe linia introducerii în ţară a ţigărilor de contrabandă cât şi a celor care transportă, depozitează sau comercializează astfel de produse”, a mai spus Anca Maria Badale.