La Grădiniţa cu Program Normal “Lizuca” din Fălticeni, activitatea preşcolarilor s-a concentrat luni asupra mediului înconjurător şi păcii. Preşcolarii de la grupa mare “Campionii”, îndrumaţi de educatoarea Doiniţa Bălan, au plantat un copac, alăturându-se astfel miilor de elevi din 5.000 de unităţi de învăţământ din 120 de ţări care au plantat copaci pe21 septembrie 2014, de Ziua Mondială a Păcii.
“Este un mod practic de consolidare a educaţiei de mediu la nivel mondial, prin care interacţionează copiii din toată lumea în scopul concentrării lor asupra problemelor de mediu. Evenimentul promovează educaţia pentru pace şi creşte gradul de conştientizare a elevilor cu privire la importanţa arborilor şi pădurilor la o scară globală”, a declarat Doiniţa Bălan.
Evenimentul de luni nu a fost unul întâmplător, fiind vorba despre o campanie anuală pentru mediu şi pentru pace. Până acum 11 milioane de copaci au fost plantaţi de şcoli în cadrul acestei campanii globale organizate de organizaţiile ENOşi LeAF.
„Un copac este un simbol care ne aminteşte de natură şi de importanţa protejării ei, dar demonstrează şi o cooperarea între şcolile din întreaga lume, copăceii plantaţi reprezentând arborii păcii”, ne-a declarat educatoarea Doiniţa Bălan.
Primii copaci au fost plantaţi duminică la amiază în Oceania, apoi pe continentele Asia, Europa şi Africa, “lanţul” de copaci ajungând în cele din urmă în cele două Americi.