Conducerea Universităţii „Ştefan cel Mare” Suceava (USV) nu susţine ideea înființării, din anul universitar 2014-2015, de colegii universitare în cadrul instituţiei, formă de învăţământ la care se pot înscrie şi absolvenţi de liceu fără diplomă de bacalaureat. Aceste programe nu sunt echivalente studiilor superioare, ele fiind încadrate în sistemul naţional de învăţământ preuniversitar.
Prof. univ. dr. ing. Valentin Popa, rectorul USV, a declarat că „este 90% sigur că din toamnă nu vom organiza admitere pentru aceste colegii. Aceste colegii trebuie autorizate şi acreditate de ARACIP, sunt demersuri ce implică o durată considerabilă de timp. În plus, înfinţarea acestor colegii implică analize şi pregătiri ce nu se pot face în mod pripit”.
El a explicat că pentru organizarea acestor colegii trebuie să existeresursele necesare, profesori pregătiţi, spaţii şi dotări corespunzătoare şi planuri de învăţământ bine puse la punct.
Marţi, 16 septembrie, Consiliul de Administraţie al Universităţii se va întruni pentru a discuta pe baza Metodologiei de organizare a acestor forme de învăţământ.
Ministerul Educaţiei a publicat în data de 9 septembrie, în Monitorul Oficial, metodologia de organizare a colegiilor care primesc tineri fără bacalaureat, mai exact documentul de care universităţile mai aveau nevoie pentru a începe înscrierile.
La începutul lunii iulie s-a anunţat, printr-o Ordonanţă de Urgenţă, că învăţământul postliceal poate fi organizat, din anul 2014-2015, şi ca stuctură a universităţilor de stat. Conform documentului, „învăţământul postliceal se organizează în şcoli postliceale cu personalitate juridică sau ca structuri fără personalitate juridică, în cadrul liceelor ori în colegii în cadrul instituţiilor de învăţământ superior acreditate”.
„Admiterea în învăţământul postliceal se face în conformitate cu criteriile generale stabilite de Ministerul Educaţiei, pe baza unei metodologii elaborate de unitatea/instituţia de învăţământ, prin consultarea factorilor interesaţi”, se arată în ordonanţă.