Podul de peste râul Suceava din zona Iţcani, care reprezintă principala rută de acces dinspre Rădăuţi şi Siret, intră în reparaţii, începând de luna aceasta, lucrările urmând a fi continuate anul viitor. Reabilitarea podului face parte dintr-un proiect mai amplu, de modernizare a zece străzi din municipiul Suceava, precum şi de reabilitare a unui pod şi a unui pasaj rutier, ambele în zona Iţcani.
„Începând de astăzi am demarat noul proiect de modernizare stradală. Am avut şedinţă cu reprezentanţi ai firmei care a câștigat licitaţia, Geprocon Iaşi, ai celor de la ACET şi de la E.ON Gaz, pentru predarea amplasamentelor. Ne dorim să finalizăm în acest an strada Universităţii, strada Cuza Vodă şi Calea Unirii, dar este posibil să începem lucrările şi pe bulevardul Grigore Alexandru Ghica, la intrarea dinspre Rădăuţi”, a declarat ieri primarul Sucevei, Ion Lungu.
Deşi iniţial reparaţiile la pod şi la pasajul rutier urmau să fie programate pe anul viitor, municipalitatea a solicitat ca măcar la pod să înceapă lucrările, care ar putea dura mai mult decât consideră proiectanții.
„Având în vedere lucrările de mare complexitate la podul de peste râul Suceava şi având experiența lucrărilor făcute la celălalt pod, de la Bazar, vom demara lucrările şi la podul de la Iţcani, mai ales că acolo anumite lucrări pot fi făcute şi în perioada rece”, a precizat edilul sucevean.
Valoarea lucrărilor care urmează a fi executate începând de săptămâna aceasta este de 7,5 milioane de euro cu TVA (25.857.000 lei, fără TVA), cea mai mare parte din bani reprezentând finanţări europene, prin Programul Operaţional Regional.
Proiectul include modernizarea străzilor care fac parte din traseul E85 - Traian Vuia, Cernăuţi, Grigore Alexandru Ghica, dar şi a bulevardului George Enescu şi a străzilor Mărăşti, Mihai Eminescu, Plevnei, Calea Unirii, Cuza Vodă şi Universităţii.
Lungimea totală a străzilor propuse spre modernizare este de 8,8 km, urmând să fie modernizate şi trotuarele aferente acestora.
( 9 sep 2014, 12:50:21
Vedeti cum judeca alesii ?! Nu-i intereseaza la ce se expun cetatenii…nu e problema lor, s-a inteles?!