O femeie în vârstă de 58 de ani şi fiul ei, de 28 de ani, ambii din Milişăuţi, sunt cercetaţi într-un dosar penal de contrabandă după ce, în urma unei percheziţii, la domiciliile acestora au fost găsite ţigări fără acte din Ucraina şi Belarus care, rezultă din anchetă, erau comercializate de cei doi. Acum două zile, joi, în baza unui mandat de percheziţie emis de instanţă, poliţişti din cadrul Poliției orașului Milișăuți, sprijiniți de luptători ai Serviciului pentru Acţiuni Speciale și poliţişti din cadrul Serviciului Investigarea Fraudelor, au efectuat două percheziții domiciliare, la domiciliul Vioricăi H. şi la cel al fiului acesteia, Nicolae H., fiind găsite 1.647 de pachete de ţigări, de diferite mărci, prejudiciul calculat fiind de 16.470 de lei.
Anchetatorii au mai ridicat din casa femeii suma de 71 lei, care ar proveni din vânzarea de ţigări.
„Cercetările continuă față de cei doi pentru stabilirea întregii activități infracționale, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă”, se arată într-un comunicat al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava.