Sucevenii pasionaţi de plimbări cu bicicleta sau care utilizează acest mijloc de transport economic şi ecologic pentru deplasările cotidiene, de la mers la serviciu, la cumpărături, până la excursii în natură, au acum ocazia să îşi asigure vehiculul pe două roţi, astfel încât, în caz de le este furat, să primească banii necesari pentru achiziţia unuia nou.
Acest lucru este posibil de luna aceasta, ca urmare a iniţiativei unei companii de asigurări, Grawe România, care a sesizat o oportunitate, pe un segment de piaţă neacoperit de alţi jucători din domeniul asigurărilor.
Practic, compania de asigurări a venit în întâmpinarea celor care iubesc mersul pe două roţi şi al căror număr este în continuă creştere, deoarece, potrivit Eurostat (organismul care se ocupă cu statistica în cadrul Comisiei Europene), în România se vând anual biciclete în valoare de circa 45 milioane de euro.
Pe de altă parte, la nivelul întregii ţări, zilnic, zeci de proprietari reclamă furtul bicicletelor, iar şansele de a le recupera sunt foarte mici.
Numai în municipiul Suceava, anul acesta au fost reclamate zeci de furturi de biciclete, în doar câteva cazuri fiind recuperat prejudiciul produs, ca urmare a acţiunilor Poliţiei.
Bani pentru o bicicletă nouă, din asigurare
Cum în majoritatea cazurilor de furt, recuperarea bicicletei este iluzorie, alternativa o reprezintă asigurarea acesteia, din timp.
„Asigurarea acoperă furtul bicicletei (noi sau second hand), inclusiv accesoriile montate fix (părțile componente). Nu sunt considerate accesorii şi, prin urmare, nu sunt asigurate: genți şi huse pentru bicicletă, scaune de copil, sticle, pompe, coșuri şi accesorii electronice precum: ciclocomputere, sisteme navigatie, telefoane, player MP3, radio etc”, a precizat Andrei Păduraru, broker de asigurări în cadrul XAsigurări.
Încheierea unei asigurări nu scuteşte însă proprietarul de o serie de obligaţii.
Astfel, la parcarea bicicletei, utilizatorul trebuie să-şi ia toate măsurile de siguranţă obişnuite, mai ales în timpul nopţii sau pentru perioadele îndelungate de neutilizare.
În stare de repaus, bicicleta trebuie blocată cu un dispozitiv antifurt funcţional, care să asigure cadrul, roata din spate şi corpul de care este asigurata bicicleta.
În cazul producerii evenimentului asigurat, contractantul asigurării trebuie să notifice imediat autorităţile competente (postul local de Poliţie) din zona unde s-a petrecut fapta, precizând seria înscrisă pe cadrul bicicletei şi să notifice asigurătorul în scris, în termen de 48 de ore, printr-o descriere exactă a faptelor şi a măsurilor luate. De asemenea, trebuie să depună la dosarul de daună procesul verbal de la Poliţie, precum şi o cerere de despăgubire.
În cazul în care suma asigurată este mai mică decât valoarea de achiziţie a unei biciclete noi, la calculul valorii despăgubirii se va lua în considerare suma asigurată.
Valoarea maximă asigurată - 6.750 de lei
Pentru bicicletele noi, valoarea despăgubirii se calculează ca fiind egală cu suma asigurată, minus franşiza. Pentru bicicletele second-hand, valoarea despăgubirii se calculează ca fiind egală cu suma asigurată minus uzura şi minus franşiza.
Pentru bicicletele noi, când la încheierea poliţei se prezintă factura de achiziţie, suma asigurată este reprezentată de valoarea bicicletei înscrise pe factură, dar nu mai mare de 1.500 euro (6.750 lei).
Suma asigurată se va diminua în fiecare an cu uzura bicicletei astfel: utilizarea până la un an – nici o diminuare; pentru fiecare an suplimentar sau o parte a acestuia - 10%, dar nu mai mult de - 50% din valoarea asigurată.
Pentru bicicletele second-hand, suma asigurată este reprezentată de valoarea declarată de asigurat, dar nu mai mare de 1.000 euro (4.500 lei)
Prima de asigurare minimă acceptată pentru asigurarea bicicletelor pentru riscul de furt corespunde unei cote de primă de 10% din suma asigurată. Prima de asigurare minimă este de 20 euro (90 lei).
La reînnoirea poliţei pentru încă un an, se acordă o reducere de 5% din prima calculată pentru anul anterior, în cazul în care nu s-au avizat sau plătit daune.
Asigurătorul plăteşte despăgubiri pentru furtul bicicletei sau deposedarea utilizatorului acesteia prin tâlhărie doar pe teritoriul României, dar nu şi în cazul în care asiguratul este victima unui abuz de încredere privind bicicleta asigurată, prejudiciul este cauzat în timpul unor evenimente sau condiţii speciale (tulburări civile, războaie, cutremure, inundaţii, accidente), sau dacă evenimentul asigurat este cauzat de o persoană care locuieşte în aceeaşi gospodărie cu asiguratul ori i s-a permis accesul în gospodărie de către proprietari.
Contractul de asigurare este încheiat pe un an şi există posibilitatea prelungirii contractului cu cate un an.