Apropierea iernii stârneşte îngrijorarea conducerii municipalităţii sucevene, care trage un semnal de alarmă în privinţa datoriilor foarte mari ale populaţiei la întreţinere.
„Populaţia trebuie să înţeleagă că trebuie să plătească ce a consumat, pentru a putea fi puse bazele încălzirii în iarna 2014-2015. În vară, încasările la Termica au fost extrem de mici, încât la Bioenergy nu au mai fost făcute plăţi în contul energiei termice produse şi furnizate populaţiei. Fără bani nu se pot constitui stocurile necesare de biomasă”, a spus primarul Ion Lungu, care vrea să convoace cât mai curând o şedinţă la care să fie prezenţi reprezentanţii asociaţiilor de proprietari, consilierii locali suceveni cât şi reprezentanţii Termica şi Bioenergy.
Şedinţa ar putea avea loc chiar săptămâna viitoare, marţi, sau cel târziu pe 9 septembrie.