Eliberarea certificatelor de încadrare în grad de handicap s-a reluat la Suceava, la începutul acestei săptămâni, după ce timp de aproape o lună a fost suspendată. Motivul suspendării activităţii comisiei (analiza dosarelor transmise de către compartimentul de evaluare complexă a persoanelor adulte cu handicap din cadrul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Suceava şi eliberarea certificatelor de încadrare în grad de handicap), începând cu data de 28 iulie, a fost determinat de demisia din funcţie a dr. Ioana Solcan, preşedinta Comisiei de evaluare a persoanelor adulte cu handicap Suceava. Legea prevede că certificatele de încadrare în grad de handicap pot fi eliberate dacă lipseşte un membru al Comisiei de evaluare a persoanelor adulte cu handicap, dar acela să nu fie chiar preşedintele comisiei.
Directorul executiv adjunct al DGASPC Suceava, Margareta Isăilă, ne-a informat că „având în vedere avizul favorabil al Ministerului Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice, în şedinţa Consiliului Judeţean Suceava din data de 25 august 2014 a fost aprobată modificarea componenţei Comisiei de evaluare a persoanelor adulte cu handicap Suceava, astfel încât, începând cu aceeaşi dată, aceasta şi-a reluat activitatea în următoarea componenţă: medic primar Angela Nichifor, preşedinte al comisiei, medic primar Rodica Ţugulea, medic primar Valeria Virginia Nichifor, psiholog Iuliana Gabriela Bacnaş şi asistent social Doina Niculina Daneliuc, membri ai Comisiei”.
(29 aug 2014, 11:49:01