Poliţia Română a demarat, ieri, o amplă acţiune de control pentru combaterea ilegalităților în domeniul silvic, fiind declanşate simultan peste 80 de descinderi, în 11 judeţe şi în municipiul Bucureşti. Acţiunea, care vizează tăierile ilegale de arbori şi infracţiunile de evaziune fiscală cu masă lemnoasă, s-a desfăşurat şi la Suceava.
Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Suceava au precizat că sunt vizate două societăţi din domeniul exploatării lemnului, cu două puncte de lucru, verificările fiind demarate la Marginea, Vicovu de Sus şi Vicovu de Jos. Acţiunea de control era ieri în plină desfăşurare şi urmau să fie verificate documente. În aceste condiţii rezultatele acţiunii urmează a fi comunicate în zilele următoare.
Acţiunea se desfăşoară sub coordonarea de specialitate a Direcţiei de Investigare a Fraudelor din Inspectoratul General al Poliţiei Române (IGPR) şi a Direcţiei Generale Antifraudă Fiscală din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, cu colaborarea inspectoratelor judeţene de poliţie din Vrancea, Bacău, Braşov, Covasna, Dâmboviţa, Harghita, Neamţ, Prahova, Suceava, Argeş, Buzău, precum şi de la Poliţia Capitalei, sprijiniţi de jandarmi. La verificări participă şi specialişti din cadrul Departamentului pentru Ape, Păduri şi Piscicultură, respectiv ai Inspectoratelor Teritoriale de Regim Silvic şi Vânătoare din subordine.
Conform unui comunicat transmis de IGPR „sunt vizate activităţile desfăşurate de peste 40 de societăţi comerciale cu obiect de activitate în exploatarea, prelucrarea, transportul şi comercializarea lemnului, precum şi mai multe persoane fizice. În activităţi sunt angrenaţi 200 de poliţişti, 150 de inspectori silvici, 140 de inspectori antifraudă fiscală, 66 de comisari din cadrul Gărzii Naţionale de Mediu şi 230 de jandarmi”.
În cadrul acţiunii se verifică tot circuitul parcurs de la tăiere la prelucrarea şi comercializarea lemnului, fiind efectuate controale în teren, precum şi asupra tuturor documentelor existente.