Ministrul Educaţiei, Remus Pricopie, va participa mâine la festivitatea de deschidere a Congresului Naţional al Învăţătorilor din România, eveniment găzduit de Casa de Cultură a Sindicatelor Suceava.
Alături de acesta, la manifestare vor lua parte şi omologii săi din Ucraina, Serbia şi Republica Moldova, reprezentanţi ai administraţiei locale, judeţene, ai Universităţii „Ştefan cel Mare”. Este aşteptată şi Ecaterina Andronescu, preşedinte onorific al congresului, aceasta neconfirmându-şi până în prezent prezenţa.
Potrivit lui Vasile Buduşanu, de la Alianţa Sindicatelor din Învăţământ, „Suceava va găzdui pentru câteva zile cea de-a XXXVI-a ediţie a Congresului Asociaţiei Generale a Învăţătorilor din România (AGIRo). Vorbim de circa 700-800 de participanţi, fiind aşteptate cadre didactice din toate judeţele României, Republica Moldova, Ucraina, Serbia şi Bulgaria”.
Participanţii vor face excursii în judeţ (la Cetatea de Scaun a Sucevei, la Putna) şi vor lua parte la ateliere de lucru găzduite de Universitatea „Ştefan cel Mare” Suceava. Activităţi din cadrul congresului din acest an se vor desfăşura şi la Cernăuţi, Chişinău şi Eforie Sud.
„De la primul Congres din 1898, de la Ploieşti, şi până la mai recentele Congrese Naţionale, de la Arad, Bucureşti, Constanţa, Slobozia, Buşteni, Chişinău şi Slatina, Congresele AGIRo au intrat deja în tradiţia învăţământului românesc. La aceste evenimente cel mai mic număr de participanţi a fost de 750 delegaţi, iar cel mai mare de 1.300, din toate judeţele ţării”, au mai spus organizatorii.