Un tânăr în vârstă de 27 de ani din Vatra Dornei care se plimba cu un ATV a scăpat cu viaţă dintr-un accident care se putea transforma într-o tragedie, acesta căzând într-o râpă aflată la o diferenţă de nivel de aproximativ 30 de metri. Accidentul s-a petrecut ieri, în jurul orei 14.00, pe „Drumul tătarilor”, un drum forestier circulabil frecventat de turişti, aflat în zona de ieșire din municipiul staţiune spre Ardeal.
Tânărul, Adrian P., a pierdut controlul asupra vehiculului într-o curbă şi a ieşit în afara drumului, în râpa abruptă. S-a oprit la câţiva metri de cursul râului Dorna, în copaci.
La faţa locului au intervenit jandarmii de la postul montan din localitate, pompieri de la Detaşamentul Vatra Dornei şi un echipaj de la Salvamont Vatra Dornei.
Şeful Serviciului Salvamont Vatra Dornei, Petru Ariciuc, a declarat:
„Victima a căzut într-o zonă foarte, foarte abruptă, dar a avut mare noroc pentru că în coborârea necontrolată a reuşit să rămână pe ATV şi s-a oprit în copaci. Împreună cu echipajul de la pompieri am reuşit să-l scoatem din zona periculoasă în condiţii de siguranţă”.
Plutonierul adjutant Alin Găleată, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Suceava, a informat la rândul său că echipajul mixt pompieri - salvamontişti a coborât la victimă cu ajutorul cordiţelor din dotare, iar rănitul a fost ridicat până la ambulanţă cu o targă lopatată.
Tânărul care conducea ATV-ul era conştient şi a comunicat cu salvatorii. Acesta avea mai multe excoriaţii şi o leziune la femurul drept, însă, la o primă evaluare, nu avea leziuni grave.
La faţa locului au ajuns şi poliţiştii rutieri. Conducătorul ATV-ului a fost verificat cu aparatul etilotest, rezultând că nu a consumat alcool.