O bătrână în vârstă de 89 de ani a murit în condiţii tragice, după ce în bucătăria de vară în care locuia a izbucnit un incendiu, cel mai probabil de la o lumânare aprinsă. Nenorocirea s-a petrecut ieri, în jurul orei 12.30, în satul Ştirbăţ, comuna Udeşti.
Femeia care a murit, Maria Marţolea, locuia împreună cu unul dintre fiii ei, iar ieri, fiind sărbătoare, a aprins lumânări, pentru pomenirea soţului său. Lumânarea a aprins la un moment dat un material textil, iar până la tragedie nu a mai fost decât un pas. Camera în care locuia femeia a fost inundată cu fum, iar bătrâna, care se deplasa cu greutate, nu s-a mai putut salva.
La faţa locului a intervenit Detaşamentul de pompieri Suceava, cu două autospeciale cu apă, şi un echipaj SMURD, cu sprijin de la un echipaj al Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Udeşti. Pompierii au stins incendiul fără problemele deosebite, înainte de a se extinde.
Bătrâna a fost găsită moartă, în patul în care dormea. Ea a suferit arsuri incompatibile cu viaţa, de gradul III şi IV, pe aproximativ 80% din suprafaţa corpului, însă cel mai probabil cauza decesului a fost intoxicaţia cu fum.
Cauza incendiului, stabilită de pompieri, este o lumânare aprinsă lăsată nesupravegheată.
Medicii legişti urmează să stabilească la necropsie cauza decesului.
(16 aug 2014, 16:04:22