Parada cu făclii pe străzile Sucevei a participanţilor la Festivalul de Artă Medievală „Ştefan cel Mare”, paradă la care vor lua parte cavalerii şi domniţele, membrii asociaţiilor şi ordinelor cavalereşti, trupele şi grupurile artistice care susţin spectacolele din cadrul festivalului, se desfăşoară astăzi, la ceas de seară, pe traseul Obcini – bdul George Enescu - Primărie – bdul Ana Ipătescu - Cetatea de Scaun a Sucevei.
Parada cu făclii de la Suceava, cea mai mare paradă de acest fel din cadrul unui festival medieval european, procesiune care în programul festivalului se înscrie ca unul dintre cele mai spectaculoase evenimente, va anima oraşul într-o traversare impresionantă, o coloană luminoasă şi şerpuitoare care va fi, cu siguranţă, însoţită şi urmărită de o mulţime de suceveni.
Acţiunea, pregătită cu responsabilitate de organizatorii festivalului, care au solicitat sprijinul Poliţiei şi Jandarmeriei spre a lua măsuri speciale pentru desfăşurarea procesiunii în condiţii nocturne, cu restricţii de trafic, va reuni, pe străzile Sucevei, cavaleri călări şi menestreli, paladini şi domniţe, jongleri, străjeri, luptători din rândul Cavalerilor de Mediaş, Ordinul Cavalerilor Argotici, Ordinul Dragonului şi Ordinul Cavalerilor de Lup, Şoimii de Argint şi Grupul Terra Ultrasilvana, Ordinul Solomonarilor şi Paladinii de Terra Medies. Desigur, călăreţii din fruntea coloanei vor fi cei din trupa de cascadori a lui Vali Vasilescu. Parada va începe la ora 20.00, din cartierul Obcini.