Poliţiştii rădăuţeni au oprit în trafic, marţi după-amiază, un autoturism înmatriculat în judeţul Maramureş, oamenii legii având surpriza să constate că şoferul maşinii nu avea permis de conducere, era băut, şi cum toate acestea nu ar fi fost de ajuns, autoturismul fusese furat în noaptea anterioară dintr-un autoservice din Ardeal. Marţi după-amiază, un echipaj de poliție a oprit pe strada Tolocii din localitate autoturismul condus de un tânăr de 28 ani, Cătălin Gheorghe Hapca, originar din oraşul Vişeu de Sus, judeţul Maramureş. Conducătorul auto a declarat polițiștilor faptul că nu are nici un document asupra sa şi că autoturismul aparține unei rude, iar el nu are permis de conducere. Pentru că emana halenă alcoolică, conducătorul autoturismului a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,78 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. Verificările efectuate de oamenii legii au stabilit că tânărul nu posedă permis de conducere pentru nici o categorie, iar autoturismul avea modificări ale seriilor de identificare. În urma cooperării cu Poliția orașului Vișeu de Sus, s-a descoperit că autoturismul fusese sustras în noaptea anterioară, 11/12 august, din curtea unui service auto de pe raza orașului Vişeu de Sus, fiind înregistrat dosar penal, pentru săvârșirea infracțiunii de furt. În aceste condiţii, autoturismul a fost indisponibilizat la sediul Poliției municipiului Rădăuți în vederea continuării cercetărilor, fiind întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de „conducerea unui vehicul fără permis de conducere”, „conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului” și „punerea în circulaţie sau conducerea unui vehicul neînmatriculat”.