Comisia de licitaţie a cărei misiune este să desemneze un nou operator de transport şi distribuţie a energiei termice în municipiul Suceava se va întruni din nou luni, 11 august, pentru a deschide oferta singurei firme declarate eligibile – Thermonet.
„Etapa de negociere va fi una de durată, pentru că pornind de la oferta firmei, vom analiza punct cu punct prevederile caietului de sarcini şi vom negocia fiecare aspect”, a precizat viceprimarul Gavril Vîrvara, membru al comisiei de licitaţie.
Acesta a adăugat că a fost stabilit deja un calendar de activitate al comisiei de licitaţie, care cuprinde o lună de zile – de pe 11 august pe 10 septembrie.
„A fost stabilit un termen final, 10 septembrie, când va trebui să fie făcută pronunţarea finală în privinţa adjudecării licitaţiei”, a adăugat Vîrvara.
Buturuga mică răstoarnă carul mare
La licitaţia de joi, Termica Suceava a fost descalificată din cauza datoriilor înregistrate la bugetul de stat.
În mod ciudat, nu este vorba de o sumă imensă, ci de 195.801 lei (aproape două miliarde de lei vechi), bani care în rulajul firmei reprezintă aproape un „mărunţiş”, dar care, în acest caz, s-a dovedit a fi „buturuga mică” care „răstoarnă carul mare”.
„Este aproape inexplicabil de ce nu s-a plătit această datorie către bugetul de stat, despre care se ştie clar că este o condiţie eliminatorie la licitaţii. Mai aveau varianta depunerii unei cereri de compensare a acestei sume cu cele pe care le are Primăria către Termica, şi atunci nu s-ar mai fi ajuns la descalificarea lor din licitaţie”, a spus viceprimarul Gavril Vîrvara, care consideră că existenţa a doi competitori pentru contractul de termoficare ar fi fost benefică sucevenilor, prin negocierea unor condiţii contractuale mai bune.
ANRSC şi cererile de suspendare a licitaţiei de termoficare a Sucevei
O posibilă explicaţie a „neglijenţei” Termica de a-şi achita datoriile la bugetul de stat o reprezintă convingerea acestora că licitaţia nu ar mai fi avut loc, dacă municipalitatea suceveană lua în calcul adresele ANRSC trimise în ultimele zile.
Deşi planul de reorganizare a Termica, societate aflată în insolvenţă, a fost adoptat de câteva luni de zile, iar licitaţia de termoficare este anunţată de şi mai mult timp, săptămâna aceasta, cineva din conducerea ANRSC a devenit brusc extrem de interesat de licitaţie şi, cu câteva zile înainte, a transmis o adresă prin care „recomandă” suspendarea licitaţiei pe durata punerii în practică a planului de reorganizare.
Municipalitatea suceveană a decis să meargă mai departe cu licitaţia.
Culmea, în ziua licitaţiei, a mai sosit o nouă adresă ANRSC, care, într-o formulare ambiguă, dă de înţeles că nu trebuie să mai aibă loc nici o licitaţie, că serviciul de termoficare va fi prestat tot de Termica, care a primit licenţa necesară, pe ultima sută de metri.
„Comisia de licitaţie nu are autoritatea să suspende procedurile de licitare, doar Consiliul Local putea lua o asemenea decizie”, a spus viceprimarul Ovidiu Doroftei, care va supune atenţiei deliberativului local toate aspectele licitaţiei de delegare a activităţii de termoficare a oraşului, într-o şedinţă extraordinară, care ar putea fi convocată chiar săptămâna viitoare.
„Avem motive suficiente să ne întâlnim să discutăm. Situaţia este încă neclară cu Termica, ANRSC spunea prin luna mai că fiind în insolvenţă, nu poate participa la licitaţie, că directivele Comisiei Europene prevăd că autoritatea contractantă poate exclude pe cei aflaţi în situaţie de insolvenţă, iar acum primim alte adrese prin care ni se recomandă să întrerupem procesul”, a explicat Ovidiu Doroftei.
Reticenţa conducerii Primăriei Suceava în privinţa intenţiilor celor de la Termica, care spun că vor contesta licitaţia, vine şi ca urmare a acţiunilor anterioare ale celor care au preluat conducerea acesteia, după declanşarea insolvenţei societăţii de termoficare.
„Undeva, în tot lanţul de corespondenţe dintre primărie şi Termica, se scapă din vedere faptul că Termica a cerut în numeroase rânduri suspendarea contractului, renunţarea la transportul şi distribuţia energiei termice, iar acum vine ANRSC şi ne spune că am fi obligaţi să continuăm tot cu ei această activitate”, a adăugat Doroftei.
Miza acestei licitaţii, contestată încă din faşă, este asigurarea căldurii şi apei calde pentru 20.000 de familii din Suceava, pentru o lungă perioadă de timp.