Pe lângă activităţile specifice unei competeţii, participanţii de la Olimpiada Internaţională de Astronomie şi Astrofizică, de la Suceava, au avut parte şi de programe de vizită a obiectivelor istorice şi culturale din judeţ, precum şi de itinerarii recreative.
În treia zi a olimpiadei, participanții au mers în prima lor excursie. Împărțiți în trei grupuri, destinațiile acestora au inclus mănăstirile Voroneț, Putna, Sucevița, atelierul de olărit de la Marginea şi Muzeul Oului de la Vama.
Indiferent de destinaţie, competitorii au fost întâmpinați de gazde în costume tradiționale, musafirii având ocazia să observe şi să admire elementele tradiţionale românești prezente pe veşmintele specifice zonei. O altă oprire a participanţilor a fost pe Rarău, unde traducerea numelor vârfurilor unor munţi le-a dat bătăi de cap voluntarilor români.
Elevii au ajuns şi la Palma, Cacica, Mănăstirea Moldovița şi s-au plimbat cu mocăniţa. Parte dintre ei pentru prima oară în Europa, aceştia au fost surprinși în mod plăcut de traseele propuse de organizatori şi de varietatea activităţilor la care au luat parte.
Suceava găzduiește, în perioada 1-11 august, a VIII-a ediţie a Olimpiadei Internaţionale de Astronomie şi Astrofizică, manifestare de amploare, cu o însemnătate deosebită pe plan mondial, la care participă aproximativ 650 de persoane - elevi, profesori, organizatori şi invitaţi.