Nu mai puţin de 13 persoane de etnie romă au fost trimise în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava pentru o „bătaie sângeroasă” care s-a petrecut la mijlocul lunii iunie în localitatea Gulia, din Dolhasca.
Anchetatorii au stabilit că Decebal Dulap, Dumitru Dulap, Gheorghiţă Sîrbu, Adrian Sîrbu, Zicu Sîrbu, Segal Sîrbu, Eugen Roman şi Florin Roman se fac vinovaţi de comiterea infracţiunilor de violare de domiciliu şi tentativă la infracţiunea de omor calificat. Pentru Robert Constantin, Adam Sîrbu şi Vasile Sîrbu s-a reţinut comiterea infracţiunii de violare de domiciliu, în timp ce Ilie Moldovan şi Darius Dulap vor fi judecaţi pentru comiterea infracţiunilor de violare de domiciliu, tentativă la infracţiunea de omor calificat şi distrugere.
Ca la răscoală
Bătaia cruntă din seara zilei de 17 iunie 2014 are la bază un conflict mai vechi existent între câteva familii din Gulia şi care periodic se lasă cu incidente sângeroase.
În ziua amintită, una dintre victime, din familia Iordache, cunoscută şi sub porecla de Tărzănel, a lucrat împreună cu alte rude şi cunoscuţi la construcţia gardului împrejmuitor al proprietăţilor sale, o casă de locuit şi un spaţiu comercial.
„Spre seară, în jurul orelor 20.00, lucrările au încetat, iar părţile vătămate şi muncitorii prezenţi strângeau uneltele de lucru şi făceau curăţenie în curte. <Ca la un semn>, membrii familiei Sîrbu şi Dulap au pătruns fără nici un drept în curtea locuinţei lui Tărzănel, cu toţii având asupra lor diverse obiecte contondente (furci, topoare, răngi metalice, pari din lemn şi cuţite). O parte dintre aceştia au pătruns pe poarta de acces auto, iar o altă parte a intrat pe poarta pietonală. Grupul de agresori format din inculpaţii Moldovan Ilie, Sîrbu Adrian, Roman Eugen, Roman Florin şi Sîrbu Gheorghiţă s-a năpustit asupra victimei, aplicându-i <cu sete>o ploaie de lovituri cu obiectele contondente pe care le aveau asupra lor în diverse zone vitale ale corpului, în special la nivelul capului”, se arată în rechizitoriul de sesizare a instanţei de judecată.
Lovit cu furca, toporul şi parii şi apoi înjunghiat cu un cuţit
Un alt membru al familiei Iordache a fost şi el victima furiei celor din clanurile Dulap şi Sîrbu.
Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava au reţinut următoarele: „Inculpatul Moldovan Ilie i-a aplicat o puternică lovitură cu o furcă (cu partea metalică a acesteia) în cap, moment în care s-a dezechilibrat şi s-a prăbuşit la sol. În continuare victima a fost lovită cu muchia toporului în zona capului de către inculpatul Sîrbu Adrian, iar inculpaţii Roman Eugen şi Roman Florin i-au aplicat multiple lovituri cu obiecte contondente (pari din lemn) în diverse zone ale corpului. În acest context, profitând de faptul că victima se afla la pământ, în imposibilitate de a se apăra, inculpatul Sîrbu Gheorghiţă i-a aplicat acestuia o lovitură de cuţit în zona coapsei piciorului stâng”.
O acţiune premeditată
Anchetatorii susţin că nimic nu a fost întâmplător, cei din familiile Sîrbu şi Dulap premeditând întreaga acţiune. Aşa se face că în timp ce unii îi băteau „ca la carte” pe reprezentanţii familiei Iordache, alţi agresori au tăbărât pe celelalte victime.
„Celălalt grup de agresori, format din inculpaţii Sîrbu Segal, Sîrbu Zicu, Dulap Dumitru, Dulap Decebal, Dulap Darius, Constantin Robert, Sîrbu Adam şi Sîrbu Vasilică, s-a năpustit asupra unei alte victime. Trebuie precizat faptul că cele două grupuri de inculpaţi, animate de dorinţa de răzbunare, de a-i vătăma ori chiar de a-i elimina pe membrii familiei Iordache, au pătruns simultan în curtea locuinţei şi s-au năpustit, repezit asupra celor două victime”, se mai arată în rechizitoriul procurorilor suceveni.
Trebuie precizat că cele trei victime au avut nevoie între 65-85 de zile de îngrijiri medicale în urma loviturilor primite cu ocazia „răscoalei” de la Gulia din 17 iunie.
Grupările rivale, despărţite cu ajutorul gazelor lacrimogene
Războiul dintre cele două grupări rivale nu a putut fi stopat decât cu ajutorul „mascaţilor”. Grupe de luptători de la Serviciul de Acţiuni Speciale al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Suceava au intervenit în forţă la Gulia şi au dispersat mulţimea cu substanţe iritant-lacrimogene.
La vremea respectivă au fost săltate şi aduse la audieri 15 persoane, iar 13 au fost reţinute în arestul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava pentru 24 de ore.
Zicu Sîrbu, Gheorghiţă Sîrbu şi Ilie Moldovan au şi fost arestaţi preventiv pentru 30 de zile.
Interesant este că printre cei 15 agresori identificaţi se numără şi două femei, Carmen Sîrbu şi Mariana Sîrbu, care însă nu vor ajunge în faţa instanţei de judecată.