Moarte cumplită pentru un sucevean în vârstă de 37 de an care trăia în localitatea italiană Chivasso, din apropiere de Torino. Portase Andone era originar din Grămeşti, dar de mai mulţi ani se stabilise în Italia, împreună cu majoritatea membrilor familiei sale.
Sâmbătă după-amiază în apartamentul din centrul localităţii Chivasso în care locuia suceveanul s-a produs o puternică explozie. Pompierii au intervenit rapid şi l-au scos pe Portase Andone din moloz, iar medicii sosiţi la faţa locului i-au acordat primele îngrijiri.
Arsurile suferite de sucevean pe 95% din suprafaţa corpului i-au determinat pe medici să solicite un elicopter, cu ajutorul căruia Portase Andone a fost transportat la un spital din Torino.
Rănile s-au dovedit mult prea grave, iar bărbatul a pierdut lupta cu viaţa miercuri dimineaţă.
Potrivit primelor ipoteze, suceveanul a provocat explozia care i-a fost fatală, pompierii constatând că ţevile de gaz din bucătăria imobilului din Chivasso erau forfecate. De altfel, presa italiană susţine că Portase Andone a mai încercat să se sinucidă.
În urma deflagraţiei alte două persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale. Este vorba de un cuplu de vârstnici, care locuia vizavi de clădirea în care a avut loc explozia. Bărbatul a fost rănit cu cioburile de sticlă, în timp ce soţia acestuia a suferit un atac de panică.
Vasile Şuleap, primarul comunei Grămeşti, a precizat că este posibil ca înmormântarea să aibă loc în Italia, mai ales că cele mai multe dintre rudele bărbatului decedat se află în această ţară.
„Nu am primit nici o cerere din partea familiei pentru acordarea vreunui ajutor sau pentru altceva, dar dacă o vor face vom încerca să facem tot ce este creştineşte posibil”, a arătat Vasile Şuleap.