Centrul municipiului Suceava va găzdui mâine parada portului popular al germanilor din Bucovina, pe esplanada din faţa Casei de Cultură Suceava, începând cu ora 15.00. Parada prefaţează un alt spectacol, de muzică şi dansuri ale minorităţilor din Bucovina, care va avea loc la Dom Polski, după finalizarea paradei din Centru. Printre ansamblurile participante se numără şi Ansamblul polonezilor – „Solonczanka”, dar şi Ansamblul ucrainean „Kozacioc”, din Bălcăuţi.
Preşedintele Forumului Regional „Bucovina”, Antonia Maria Gheorghiu, a precizat că la parada portului popular al germanilor din Bucovina vor participa aproximativ 200 de persoane.
Manifestarea are loc cu ocazia Zilelor Culturii Germane în Bucovina, în cadrul cărora va fi organizată şi cea de-a XII-a întâlnire a germanilor din Bucovina, tot sâmbătă, de la ora 10.00, în sala de conferinţe a Hotelului Gloria.
La evenimente vor fi prezenţi şi invitaţi de seamă, precum ambasadorul Republicii Federale Germania în România, Werner Hans Lauk, reprezentantul germanilor în Parlamentul României, deputatul Ovidiu Victor Ganţ, subsecretarul de stat Christiane Gertrude Cosmatu, din cadrul Departamentului pentru Relaţii Interetnice, precum şidr. Paul Jurgen Porr - preşedintele Forumului Democrat al Germanilor din România.
La evenimentele de sâmbătă sunt aşteptaţi o mulţime de musafiri – etnici germani din Bacău, Bucureşti, Piatra Neamţ şi Cernăuţi, dar şi vizitatori de peste hotare.