Reprezentanţii bisericii din Bucovina reclamă că hotărârea prin care au fost „deposedaţi” de păduri este „greşită şi cuprinde motive contradictorii”

Fondul Bisericesc Ortodox Religionar al Bucovinei îşi leagă ultimele speranţe pentru dobândirea dreptului de proprietate pentru suprafaţa de 166.813,5 hectare de pădure de magistraţii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. La începutul lunii octombrie, aceştia vor avea de judecat recursul înaintat de reprezentanţii bisericii din Bucovina, un recurs care se întinde pe 56 de pagini şi în care avocatul Vasile Tudor consideră că soluţia pronunţată de Curtea de Apel Cluj este „greşită şi cuprinde motive contradictorii”.

Potrivit avocatului Vasile Tudor, o primă contradicţie ar fi între constatarea făcută de Curtea de Apel Cluj, conform căreia întreaga avere a Bisericii Ortodoxe din Bucovina ar fi fost preluată de Statul Austro-Ungar în urma anexării Bucovinei în 1775, iar din 1918 tot ce a aparţinut austriecilor a fost transmis Statului Român, şi constatarea că Fondul Bisericesc ar fi adus ca aport la constituirea Societăţii „Domeniile SA Bucovina” patrimoniul său imobiliar, astfel încât Legea Naţionalizării nr. 119/1948 nu a vizat trecerea în patrimoniul Statului Român a bunurilor Fondului Bisericesc propriu-zis, fiind vorba de bunurile aflate în patrimoniul Societăţii „Domeniile SA Bucovina” care a fost naţionalizată.

De asemenea, avocatul Fondului Bisericesc Ortodox Religionar al Bucovinei susţine că Bisericii Ortodoxe Române nu-i sunt aplicabile dispoziţiile legale sau canonice care ţin de regimul bunurilor Bisericii Romano Catolice şi ale fundaţiilor acesteia.

„Aplicând reguli de drept specifice altei biserici şi altui teritoriu decât Bucovina, putem afirma că şi din acest punct de vedere hotărârea Curţii de Apel Cluj este lipsită de bază legală”, a arătat avocatul Vasile Tudor.

Mai mult, magistraţii clujeni sunt arătaţi cu degetul pentru faptul că nu au motivat hotărârea în sensul exigenţelor impuse de dispoziţiile de articolul 261 din Codul de Procedură Civilă şi de jurisprudenţa CEDO.

Păduri cumpărate de Fondul Bisericesc de la Statul Austriac

Avocatul Vasile Tudor precizează că toate probele şi documentele indică foarte clar că Fondul Bisericesc Ortodox Religionar al Bucovinei a fost proprietar pe pădurile pentru care se luptă acum în instanţă.

„Spre exemplu, în anul 1870 Statul Austriac a vândut Fondului Bisericesc vastul domeniu muntos din Câmpulung Moldovenesc şi Dorna în suprafaţă de 69.217 ha cu suma de 2.900.000 coroane. Dreptul de proprietate asupra acestui teren a fost înscris în cartea funciară, contractul de cumpărare fiind menţionat în colile funciare depuse la dosar”, a declarat Vasile Tudor.

Ca urmare, avocatul Fondului Bisericesc consideră că judecătorii de la Curtea de Apel Cluj au greşit flagrant în decizia pe care au pronunţat-o acum câteva luni şi prin care s-a dispus „confiscarea” celor 166.813,5 hectare de pădure câştigate în mod corect la Tribunalul Suceava.

„Raţionamentul instanţei este fals pentru că pleacă de la premisa falsă a existenţei unei legi privind secularizarea averilor Bisericii Ortodoxe din Bucovina, lege pe care nu o indică şi care de altfel nici nu există”, a mai arătat Vasile Tudor.

Poetul Mihai Eminescu, argument în apărare

Pe lângă argumentele juridice pe care le menţionează în motivarea recursului transmis instanţei supreme, avocatul Fondului Bisericesc vine şi cu un element surpriză. În sprijinul ideii că Biserica din Bucovina a fost proprietar al terenurilor forestiere şi nu administrator, aşa cum susţin cei de la Regia Naţională a Pădurilor, este adusă o scriere a poetului nostru naţional, Mihai Eminescu.

„Referindu-se la Fondul Bisericesc Ortodox Român şi la Decretul Consiliului Suprem de Curte din 8 mai 1784, Mihai Eminescu constată că <mai clar nu s-a putut garanta proprietatea, întrebuinţarea, administraţia averilor Eparhiei Rădăuţilor> şi afirmă că Guvernul Austriac este doar <un notar oficial al afacerilor, nimic mai mult>”, se arată în motivarea trimisă la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Cheltuielile de judecată, considerate a fi represive şi cu rol de intimidare

În ceea ce priveşte cheltuielile de judecată pe care Fondul Bisericesc trebuie să le plătească în acest dosar, avocatul Vasile Tudor consideră că sunt „excesive, exorbitante, nerezonabil şi inechitabile”.

„Rolul acestora este în mod evident unul represiv, de intimidare, de sancţionare severă a fostului proprietar care mai are îndrăzneala de a solicita restituirea proprietăţilor bisericeşti. Aceste cheltuieli nici nu sunt necesare în condiţiile în care Regia Naţională a Pădurilor – Romsilva are un serviciu juridic propriu”, a arătat Vasile Tudor.

Conform deciziei Curţii de Apel Cluj, reprezentanţii bisericii din Bucovina au fost obligaţi la plata sumei de 300.000 de lei, reducând astfel pretenţiile ridicate de Regia Naţională a Pădurilor şi casa de avocatură care le-a reprezentat interesele şi care se cifrau la 715.907 lei, inclusiv 50.000 de euro onorariu de succes.

Procesul a început în aprilie 2001

Procesul care vizează cea mai mare retrocedare din istoria post-decembristă a României a avut un traseu extrem de sinuos. În cei mai bine de 13 ani din momentul înregistrării acţiunii la Tribunalul Suceava şi până acum, au fost zeci de termene de judecată şi s-au încheiat mai multe cicluri procesuale. Procesul a început pe 12 aprilie 2001, a ajuns de trei ori până acum la instanţa supremă, acolo unde va ajunge pentru a patra oară în recursul formulat de reprezentanţii Fondului Bisericesc Ortodox Religionar din Bucovina.

Unul din momentele cheie s-a petrecut în martie 2007, când Tribunalul Suceava a admis acţiunea formulată de Fondul Bisericesc şi a trecut în proprietatea acestuia suprafaţa de 166.813,50 hectare de pădure. Soluţia a fost menţinută ulterior şi la Curtea de Apel Timişoara, iar la recurs, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a casat soluţia şi a trimis dosarul spre rejudecare la Curtea de Apel Cluj.

Cert este că soluţia care va fi pronunţată acum de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va fi definitivă şi irevocabilă, fără posibilitatea de a mai fi atacată la vreo instanţă din România.