O adolescentă în vârstă de 16 ani a căzut dintr-o maşină aflată în mers, informează Biroul de presă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava.
S-a întâmplat duminică seară, în jurul orei 178.50, pe DJ 209, în comuna Mănăstirea Humorului.
Minora se afla pe bancheta din spate a unei Dacii, la volanul căreia era o rudă de-a ei, o tânără în vârstă de 20 de ani.
„Într-o curbă la dreapta, din cauza vitezei, maşina a derapat, portiera spate stânga care nu era asigurată s-a deschis, iar victima, pasageră pe scaunul stânga spate, a căzut din autoturism”, a explicat ieri purtătorul de cuvânt al poliției judeţene, subcomisarul Ionuţ Epureanu.
Victima a fost transferată de la spitalul din Gura Humorului la Spitalul Judeţean Suceava, fiind diagnosticată cu traumatism cranio-cerebral, amnezie post-traumatică şi excoriaţii multiple, fiind internată pe secţia de Neurochirurgie.
„Conducătoarea auto a fost testată cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ”, precizează poliţia.