O adolescentă din municipiul Bacău venită în vizită cu tatăl ei la bunica din municipiul Suceava a dispărut fără urmă de la sfârșitul săptămânii trecute, iar familia minorei a cerut disperată ajutorul poliţiei.
Minora se numește Elena Ramona Paiu, are 17 ani, şi se afla de aproximativ trei săptămâni în municipiul Suceava.
Sâmbătă, 2 august, în jurul orei 8.00, minora a fost trimisă de tatăl său la cumpărături în cartierul Burdujeni, iar de atunci rudele nu mai ştiu nimic de ea. Au căutat-o inclusiv la Bacău, sperând că s-a întors acasă, dar, din păcate, fata nu a fost de găsit.
„Semnalmente: 1,65 m înălţime, constituție atletică, ten deschis, păr şaten deschis, lung până la jumătatea spatelui, ochi albaştri, faţă ovală, nas mijlociu cârn, ca semne particulare are o aluniţă proeminentă în mijlocul frunţii, poartă piercing deasupra buzei superioare”, se arată într-un comunicat al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Suceava, precizându-se că în momentul când a plecat de la locuinţa bunicii sale, adolescenta era îmbrăcată cu o bluză de culoare galbenă, tricou alb cu nasturi la gât, blugi de culoare gri supraelastici pe picior şi era încălţată cu adidaşi negri cu talpă albă.
„În cazul în care deţineţi date cu privire la persoana în cauză, vă rugăm să apelaţi Poliţia prin 112 sau să sunaţi la 116.000, număr telefonic special pentru copiii dispăruţi”, a transmis purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava, subcomisarul Ionuţ Epureanu.