Un bărbat din orașul Gura Humorului s-a înecat în râul Moldova, în timp ce era la un picnic pe malul apei cu mai mulți prieteni.
Nenorocirea s-a petrecut vineri, în jurul orei 19.00. Victima, Costel M., în vârstă de 51 de ani, s-a dus împreună cu câțiva amici la un grătar, la ieșirea din Humor, la marginea apei, iar la un moment dat, spre seară, s-a dus să facă o baie în râu. Să se răcorească, le-a spus prietenilor. Numai că, la scurt timp, amicii care-l însoțeau la picnic au observat că prietenul lor a dispărut în apă. Au anunțat imediat autoritățile prin serviciul de preluare a apelurilor de urgență, iar la fața locului a fost trimis un echipaj de pompieri din localitate.
După aproximativ două ore, suspiciunea tuturor s-a confirmat. Bărbatul a murit înecat, trupul neînsuflețit al acestuia fiind găsit la aproximativ doi kilometri în aval.