Locuitorii unei străzi din cartierul sucevean Iţcani stau de două zile fără apă rece la robinete şi vor mai sta cel puţin încă vreo 4-5 zile, până când se va reuşi punerea în funcţiune a unei noi conducte de apă potabilă.
Culmea e că membrii celor 80 de familii de pe strada Mitocelului ar fi putut avea apă la robinete încă de miercuri, de când cei de la ACET au vrut să intervină să remedieze avaria apărută la vechea conductă de apă rece de pe acea stradă, numai că s-au „lovit” de îndârjirea riveranilor, care nu au acceptat sub nici o formă să le fie spartă strada recent asfaltată.
„Ei vin, sparg, sapă, dar cine mai vine să refacă strada distrusă? Aşa rămâne ani de zile. Ne punem în faţa excavatorului, dar nu-i lăsăm să spargă strada. Au băgat conductă nouă, pe bani europeni, să ne dea drumul la apă pe aia. Altfel de ce am stat luni de zile cu şantier pe stradă, ca să primim apă tot pe conducta veche?”, a spus Constantin Airoaie, unul dintre cei care s-auopus vehement intervenţiei ACET pentru remedierea avariei la vechea conductă de apă.
În aceste condiţii, cei de la ACET au oprit apa în zonă, pentru a nu se risipi prin conducta spartă şi, împreună cu cei care execută lucrările de reabilitare a conductelor de apă-canalizare, prin programul POS Mediu, au căutat altă soluţie.
„Conducta nouă de pe strada Mitocelului nu este o lucrare finalizată, mai erau câteva etape de parcurs, inclusiv probele de presiune şi dezinfecţia. Dar împreună cu constructorul am convenit să grăbim lucrările, au fost mobilizaţi acolo aproape 40 de oameni şi seara am început umplerea conductei, în vederea probelor de presiune şi a operaţiunilor de dezinfecţie. După ce vom avea probele de laborator, care să arate că totul este în regulă în privinţa factorilor fizico-chimici-bacteriologici, se poate trece la punerea în funcţiune a conductei”, a explicat directorul tehnic al ACET Suceava, Mircea Onofreiciuc.
Chiar şi atunci, apa nu va ajunge la robinetele tuturor familiilor de pe strada Mitocelului, pentru că doar o parte din acestea sunt racordate la noua conductă, restul urmând să fie racordate în perioada următoare, prin intermediul echipelor mobilizate în urma protestelor locuitorilor acestei străzi, sătui să tot aştepte punerea în funcţiune a unor conducte băgate în pământ încă din toamna anului trecut.
( 1 aug 2014, 11:48:44