După seria neagră a accidentelor rutiere petrecute săptămâna trecută pe trecerile de pietoni din municipiul Suceava, din care cel mai grav a fost cel soldat cu moartea unui băiețel în vârstă de cinci ani, accidente urmate de o serie de controale ale poliţiei pentru sancţionarea şoferilor care nu acordă prioritate pietonilor, în urmă cu două zile, încă un minor a fost victima unui astfel de eveniment rutier.
De data aceasta, victima este o fetiță în vârstă de 4 ani, care, din fericire, nu a suferit leziuni grave.
Accidentul, informează poliţia, s-a petrecut miercuri, în jurul orei 13.40, pe strada Ana Ipătescu, din municipiul Suceava.
Fetiţa a fost atinsă cu aripa dreapta faţă a unui autoturism condus de către un bărbat în vârstă de 42 de ani, din localitate, care rula pe banda a doua de circulaţie.
Trecerea de pietoni unde a avut loc accidentul este semnalizată prin marcaje şi indicatoare, iar minora s-a angajat în traversarea străzii de pe trotuarul din partea dreaptă către cel din partea stângă, având în vedere direcția de mers a autoturismului.
„Minora a fost transportată la spital, necesitând pentru vindecare 1-2 zile îngrijiri medicale”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava, subcomisarul Ionuţ Epureanu.
Acesta a precizat că tot în cursul zilei de miercuri a mai avut loc un accident rutier a cărui victimă a fost tot o minoră.
S-a întâmplat pe raza comunei Moara, în jurul orei 10.30, când un şofer în vârstă de 38 de ani a accidentat o fetiţă de şase ani, din localitate, care s-a angajat în traversarea străzii prin spatele unei autoutilitare oprite pe contrasens.
Din fericire, şi în acest caz, victima a scăpat doar cu leziuni uşoare.