Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
miercuri, 30 iul 2014 - Anul XIX, nr. 174 (5683)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9759 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,7742 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   ø imagini |   ø fişiere video

Încă un motiv de întârziere

Constructorul şoselei de centură a Sucevei caută pământ de umplutură

de
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)

O nouă piedică a apărut în calea constructorilor de la ruta ocolitoare a Sucevei. Pentru a nivela terenul şi a amenaja o parcare şi calea de acces pe drumul naţional 2 (DN 2), în zona staţiei de 110 kV de la ieşirea din Suceava spre Fălticeni, constructorii au nevoie de 30.000 metri cubi de pământ. Cel mai convenabil le-ar fi să excaveze pe dealurile din apropierea şoselei de centură, între DN2 şi Mănăstirea Hagigadar, numai că acest teren este încadrat în categoria păşune şi aparţine comunei Ipoteşti. Mai mult decât atât, cele aproximativ 20 de hectare de păşune sunt date în arendă unui crescător de animale, cu un contract pe doi ani, până în 2016.

Primarul de Ipoteşti, Dumitru Corjuc, ne-a confirmat, ieri, că arendaşul a fost contactat de SC CF Iaşi, firma care lucrează la ruta ocolitoare a Sucevei, care i-ar fi propus să niveleze râpele respective, să transporte pământul rezultat, după care să înierbeze zona, astfel încât să fie mai aproape de imaginea unei păşuni. „Noi am informat Prefectura, să vedem dacă este legal, apoi vom lua o hotărâre în Consiliul Local”, ne-a declarat primarul Corjuc.

 

Termenul de finalizare a centurii, avansat pentru septembrie, se îndepărtează din nou

La rândul său, prefectul de Suceava, Florin Sinescu, a afirmat că procedura nu este una extrem de simplă deoarece terenurile înregistrate ca islaz au un regim special. Prefectul ne-a declarat că va contacta Agenţia pentru Plăţi şi Intervenţii în Agricultură (APIA) şi va cere un punct de vedere, cu atât mai mult cu cât este posibil ca arendaşul să fie înregistrat pentru a primi subvenţie pe suprafaţa respectivă.

Toate aceste demersuri se anunţă a fi de durată şi, chiar dacă APIA aprobă intervenţia pe păşune, hotărârea finală aparţine deliberativului local din Ipoteşti. Prin urmare, termenul de finalizare a lucrărilor la ruta ocolitoare, anunţat ultima oară de constructori pentru luna septembrie, se îndepărtează din nou.

Șoseaua de centură a Sucevei a fost începută în luna mai a anului 2008 și trebuia să fie gata în anul 2012. Compania Naţională pentru Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România a alocat iniţial peste 230 de milioane de lei acestei investiţii, dar ulterior costurile au fost majorate cu 60 la sută. Realizată în proporţie de 85 la sută, ultimele lucrări avansează în pas de melc. Toate termenele de încheiere a construcţiei avansate de firma care a câştigat contractul au fost depăşite, astfel că în prezent se află în faza penalităților, care curg pentru fiecare zi de întârziere.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Constructorul şoselei de centură a Sucevei caută pământ de umplutură.
 Vizualizări articol: 2295 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 3.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
 | Nota curentă: 3.0 din 1 vot
Constructorul şoselei de centură a Sucevei caută pământ de umplutură3.051

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Alte titluri din Local

Ştiri video

Ultima oră: naţional - internaţional

Alte articole

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Cum considerați că ar trebui aleși primarii și presedinții de Consilii Județene?

Un tur de scrutin
Două tururi de scrutin
Nu știu / Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei