Centrul de Plasament de Tip Familial ,,Colţ Alb”, instituţie din cadrul Serviciilor Multifuncţionale de Tip Rezidenţial Suceava, asigură condiţii apropiate de mediul familial pentru 15 copii şi tineri aflaţi în dificultate, printre ei fiind şi patru perechi de fraţi. Motivele care au stat la baza instituirii măsurii de protecţie pentru cei 15 minori au fost condiţiile sociale precare: unii erau crescuţi de un singur părinte, care îşi pierduse locul de muncă, trăiau în mizerie şi foame, alţi minori nu aveau locuinţă, fiind purtaţi de rude dintr-un loc în altul, iar câţiva sunt orfani.
La „Colţ Alb”, copiii beneficiază şi de activităţi extraşcolare, vizite la obiectivele turistice şi culturale din judeţ, activităţi de recreere, excursii, ieşiri periodice în aer liber, cofetării, participarea la slujbe religioase, pregătire specială pentru examenul de bacalaureat, tabere la mare şi la munte, dar şi activităţi de voluntariat, susţinute de reprezentanţii unor fundaţii.
În acest an, trei dintre tinerele beneficiare ale Serviciilor Multifuncţionale de Tip Rezidenţial Suceava, absolvente de liceu, s-au înscris la învățământul superior.
Şefa Serviciilor Multifuncţionale de Tip Rezidenţial Suceava, Rodica Ilisei, ne-a spus că Centrul de Plasament de Tip Familial ,,Colţ Alb” are drept obiectiv furnizarea şi asigurarea accesului copiilor şi tinerilor pe o perioadă nedeterminată la găzduire, îngrijire, educaţie şi pregătire în vederea reintegrării şi integrării familiale şi socio-profesionale. „Instituţia are o capacitate de 15 locuri pentru copiii şi tinerii aflaţi în dificultate, dezvoltaţi normal din punct de vedere fizic şi psihic, copii proveniţi din familii dezorganizate sau cu situaţii materiale precare, părinţi decedaţi etc., de pe raza judeţului Suceava, cu vârste cuprinse între 4-17 ani”, a completat Rodica Ilisei.
Centrul de Plasament de Tip Familial „Colţ Alb” şi-a început activitatea în septembrie 2003, fiind proiectat cu scopul de a găzdui 15 copii într-un sistem ambiental apropiat de modelul familial.