Acțiune colectivă de donare, ieri, la Centrul Județean de Transfuzie Sangvină (CJTS) Suceava, unde zeci de oameni au venit să dea sânge pentru o femeie din Gura Humorului internată la o clinică din București. Lia Vasiliu se află în secția de Chirurgie a Spitalului Colțea din Capitală, după ce o tumoră care s-a dezvoltat în corpul ei i-a provocat în ultimele luni o hemoragie importantă. Femeiaare nevoie acum de o transfuzie pentru a putea suporta investigațiile la care medicii vor s-o supună pentru a afla natura tumorii și a încerca să o trateze.
Drama pe care o trăiește Lia Vasiliu i-a sensibilizat pe cunoscuții ei și nu numai, având în vedere că acest caz a făcut și obiectul unei campanii de donare lansate pe Facebook de soțul femeii, Marius, care a cerut sprijin inclusiv prin intermediul rețelei de socializare.
Campanie pe Facebook pentru Lia Vasiliu
”Am nevoie, URGENT, de sânge transfuzabil, preferabil grupa A2 RH negativ, însă orice donare este binevenită, existând un protocol care facilitează obținerea de sânge la schimb. Centrele de transfuzie eliberează un document în care certifică donarea și coordonatele pacientului în numele căruia se face această donare. Vă rog să mă ajutați, donând oriunde în țară”, se arată într-unul din mesajele postate pe Facebook.
Tot pe această platformă dar într-un alt mesaj Marius Vasiliu a explicat că, din cauza imperfecțiunilor sistemului, până acum nu a existat sânge validat pentru transfuzii, în ciuda faptului că în țară s-a donat masiv, și a ținut să le mulțumească tuturor celor care prin gestul lor au crescut șansele de viață ale soției sale. ”Suntem încrezători, iar moralul Liei este bun”, a mai transmis Marius Vasiliu.
Ieri, la Suceava, numărul persoanelor care s-au alăturat acestei cauze a depăşit 30, dar din păcate numai 27 au întrunit condiţiile impuse la recoltare. Acțiunea colectivă de donare a refăcut însă stocurile de sânge ale Centrului Judeţean de Transfuzii, iar alţi bolnavi aflaţi în situaţii critice vor putea fi la rândul lor salvaţi. În momentul de faţă, în frigiderele unităţii există cantităţi suficiente din toate grupele de sânge, cu excepţia celor cu RH negativ, care este mai rar. Totuși, medicii Centrului Județean de Transfuzii au fost anunțați că și alți suceveni doresc să-și exprime solidaritatea față de Lia Vasiliu, așa că mai mulți donatori sunt așteptați în cursul acestei săptămâni.
La o donare se recoltează 400 ml de sânge
Persoanele interesate să susțină această cauză sunt sfătuite să vină la sediu cât mai dimineață, pentru a evita disconfortul cauzat de căldura de-afară, foarte bine hidratate, odihnite şi fără ca anterior să fi consumat cafea, alcool sau alimente grase. De asemenea, donatorilor li se recomandă să ia în prealabil un mic dejun uşor. Medicii au precizat ieri că, în această perioadă, Centrul Judeţean de Transfuzie Sangvină şi-a redus cu o oră programul de recoltare, sucevenii fiind primiţi să dea sânge doar până la ora 12.00, în loc de 13.00.
Potrivit normelor în vigoare, intervalul de timp între donări trebuie să fie de cel puţin 72 de zile. La o donare se recoltează 400 ml de sânge, cantitate care nu presupune nici un risc pentru donator deoarece organismul are permanent în rezervă 300-400 ml de sânge, pe care îl foloseşte când se depun eforturi fizice mari, precum şi capacitatea de a reface repede sângele donat, respectiv în trei-patru ore din punct de vedere cantitativ şi în 14 zile din punct de vedere calitativ.