Un bărbat în vârstă de 46 de ani, care se deplasa pe o bicicletă, a fost accidentat mortal de un BMW, din ancheta poliţiei rezultând că tragedia s-a produs din cauză că biciclistul se deplasa haotic, pe contrasens şi nu s-a asigurat la schimbarea direcţiei de mers. Tragicul eveniment rutier s-a petrecut acum două zile, duminică, în jurul orei 16.00, pe un drum comunal din Vereşti.
Conform anchetei poliţiştilor rutieri, biciclistul, Constantin Tololoi, se deplasa pe contrasens şi a efectuat la un moment dat un viraj la dreapta, fără a se asigura, moment în care a fost acroşat de BMW-ul condus din spatele său de Cătălin Aelenei, în vârstă de 34 de ani, şi el localnic. În urma impactului, biciclistul a fost proiectat pe carosabil, unde s-a lovit la cap şi a decedat.
Şoferul a fost verificat cu etilotestul, rezultând că nu a consumat alcool. În privinţa biciclistului, alcoolemia sa va fi cunoscută în urma probelor recoltate la autopsie.
Statisticile poliţiei privind accidentele sunt îngrijorătoare în ceea ce-i priveşte pe biciclişti, în special, şi cei care se deplasează pe două roţi, în general. Biciclişti, mopedişti sau motociclişti au fost implicaţi în zeci de accidente grave în acest an, majoritatea din vina acestora.