Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Suceava a anunţat că va intensifica măsurile de ordine şi siguranţă publică în intervalul 18-20 iulie, cu ocazia manifestărilor cu public ce sunt organizate în mai multe localităţi ale judeţului. Este vorba de sărbătorirea Zilelor municipiului Vatra Dornei, a Zilelor municipiului Fălticeni, a Festivalului Internaţional de Folclor „Întâlniri Bucovinene” din municipiul Câmpulung Moldovenesc şi a Festivalului MotorFest 2014 , care va aduna public la Capu Câmpului şi în parcarea Shopping City Suceava.
Pe lângă efectivele mobilizate în mod normal, în zonele de desfăşurare a manifestărilor vor acţiona zilnic 61 de jandarmi, care vor avea rolul de a asigura ordinea publică şi de a interveni în caz că apar probleme.
Conform unui comunicat al Jandarmeriei Suceava „în cazul în care participanţii sunt victime ale unor fapte antisociale ori observă săvârşirea unor astfel de fapte, îi rugăm să se adreseze direct şi în timpul cel mai scurt jandarmilor ori să sesizeze faptele prin intermediul Serviciului Naţional Unic pentru Apeluri de Urgenţă 112”.