Ploile abundente din ultima perioadă au scos la iveală o serie de probleme la reţelele edilitare subterane ale Sucevei. Mai exact, în mai multe zone ale oraşului au apărut găuri în carosabil, provocate de surparea terasamentului stradal.
Astfel de probleme au fost constatate ieri atât pe strada Tineretului, din cartierul Burdujeni, cât şi la bulevardul principal, în dreptul Policlinicii Areni, unde asfaltul s-a „lăsat”, iar prin găurile apărute la suprafaţă se vedea că dedesubt, golurile create erau mult mai mari, reprezentând un potenţial pericol, mai ales pentru şoferi.
„În unele cazuri, canalizările sunt colmatate, din cauza materialelor grosiere aruncate la canal de către cei care beneficiază de acest serviciu. Atunci, apa se infiltrează printre conducte, ajunge până la sol, pe care îl spală şi atunci asfaltul de deasupra se lasă”, a explicat directorul tehnic al ACET, Mircea Onofreiciuc.
Acesta a precizat că în unele cazuri de astfel de surpări, pământul de sub asfalt este spălat de infiltrările de apă din alte surse, nu doar de la reţelele de apă-canal.
Dacă la gaura apărută în carosabil pe strada Tineretului, din Burdujeni, au intervenit echipele ACET, care au tăiat o porţiune din asfalt, pentru a umple golul creat dedesubt, în paralel fiind decolmatate canalizările din acea zonă, la groapa apărută în asfalt la Policlinică, cauza prăbuşirii pământului de dedesubt nu era încă clar stabilită, acolo fiind îngropate mai multe reţele de utilităţi.
În ambele cazuri s-a acţionat de ieri pentru umplerea golului creat cu material compactat, urmând ca echipele de asfaltare să se ocupe de refacerea carosabilului distrus.