Un bărbat în vârstă de 41 de ani a fost condamnat ieri de Tribunalul Suceava la o pedeapsă de şase ani şi două luni de închisoare după ce în urmă cu un an şi-a înjunghiat un văr de mai multe ori cu un briceag. Judecătorii l-au găsit vinovat pe Radu Chiraş, din Moldova Suliţa, pentru două infracţiuni. Pentru infracţiunea de tentativă de omor a primit şase ani de închisoare, în timp ce pentru infracţiunea de loviri sau alte violenţe a fost condamnat la şase luni de închisoare. În final, s-a stabilit că are de executat şase ani şi două luni, pedeapsă care nu este definitivă şi poate fi atacată cu apel la instanţa superioară.
Magistraţii au mai decis să-l oblige pe Radu Chiraş şi la plata unor despăgubiri morale, în valoare totală de 55.000 de lei faţă de persoanele pe care le-a atacat acum un an de zile.
În după-amiaza zilei de 15 iulie 2013, un apel la 112 anunţa că Gheorghe Voloşeniuc, din Moldova Suliţa, a fost atacat în faţa unui bar din Bobeica de vărul său, Radu Chiraş.
Din motive încă neclare, Radu Chiraş a intrat în bar şi l-a lovit cu pumnul pe vărul său, iar mai apoi l-a scos afară, unde l-a tăiat cu briceagul de trei ori. Gheorghe Voloşeniuc a fost transportat la Spitalul Municipal Câmpulung Moldovenesc, unde s-a stabilit că pentru vindecare are nevoie de 12-13 zile de îngrijiri medicale, viaţa nefiindu-i pusă în pericol.
Răzbunarea asupra familiei vărului său nu s-a limitat la acest episod. Pe 26 martie 2014, Radu Chiraş i-a acostat pe părinţii lui Gheorghe Voloşeniuc în zona autogării din Câmpulung Moldovenesc.
Mariana Voloşeniuc, de 72 de ani, a fost lovită şi a scăpat relativ ieftin, în schimb soţul ei, Vasile Voloşeniuc, de 75 de ani, a fost tăiat cu un cuţit. Bărbatul a fost dus la Spitalul Municipal Câmpulung Moldovenesc, iar pentru vindecare a fost nevoie de 110-120 de zile de îngrijiri medicale, viaţa lui Vasile Voloşeniuc fiind pusă în primejdie, aşa cum au stabilit medicii.
Ulterior, Radu Chiraş a fost arestat preventiv, situaţie care se menţine şi în acest moment.