Un tânăr în vârstă de 33 de ani a fost arestat preventiv în cursul zilei de ieri de către judecătorii Curții de Apel Suceava, la cererea autorităților din Austria.
Tânărul respectiv, Viorel Nașcu, din Republica Moldova, dar care locuia în municipiul Suceava, a fost încătușat în baza unui mandat european de arestare emis la data de 27 iunie a.c. de către Parchetul din Viena –Austria.
Potrivit datelor din mandatul austriecilor, Viorel Nașcu este acuzat că, în perioada 1 august - 28 decembrie 2013, a comis mai multe furturi de autoturisme din Austria.
Tânărul este acuzat că, în noaptea de 4/5 decembrie 2013, de exemplu, a furat un VW T5 în valoare de 20.000 de euro, cu tot cu bunurile din interior. Pe 17 decembrie, tot anul trecut, a avut loc un alt furt de care este acuzat tânărul respectiv, de data aceasta fiind furat un VW Multivan, în valoare de 28.000 de euro.
Alte două furturi au fost comise pe 23, respectiv 28 decembrie, când au dispărut un Mercedes C Class, de 10.000 de euro, și un alt autoturism VW, a cărui valoare nu a fost precizată de austrieci.
Același tânăr, acuză procurorii din Viena, este suspect în alte trei furturi, a două VW și a unui Mercedes.
Judecătorii au emis pe numele lui Viorel Nașcu un mandat de arestare provizorie pe o durată de 12 zile, iar tânărul are drept de contestație în termen de 24 de ore de la pronunțare.