Un tânăr în vârstă de 20 de ani, fără permis de conducere, s-a izbit violent cu autoturismul pe care îl conducea într-un copac, în urma impactului el şi prietenul care îl însoţea în maşină fiind răniţi. Accidentul s-a petrecut vineri noapte, în jurul orei 23.50, pe strada Volovăţului din municipiul Rădăuţi.
Conform anchetei poliţiştilor rutieri, Alin Andrei I., tânărul în vârstă de 20 de ani, din Volovăţ, a pierdut controlul asupra direcţiei într-o curbă la stânga, ieşind în afara drumului şi lovind copacul. Accidentul s-a produs din cauza vitezei şi a carosabilului umed, rezultă din ancheta poliţiei. În autoturism se mai afla un tânăr de 19 ani, Mihail B., tot din comuna Volovăţ. Atât el, cât şi şoferul au fost transportaţi la Spitalul municipal Rădăuţi, pentru îngrijiri medicale.
Poliţiştii nu au putut stabili deocamdată alcoolemia tânărului de 20 de ani.
„Conducătorul auto a refuzat testarea cu aparatul etilotest, însă la spital i s-au prelevat probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei”, a declarat inspectorul Anca Badale, din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Suceava.
Pe numele tânărului a fost întocmit deocamdată dosar penal pentru conducere fără permis.
(14 iul 2014, 23:34:19